A început sezonul estival al furiei populare. N-avem bacalaureat, dar avem opinie. Nu facem diferența între a mesteca și a amesteca, nu știm că virgula face infarct între subiect și predicat, dar avem vigilență morală. N-am citit în ultimii 30 de ani decât 2 volume de Tudor Mușatescu, însă deținem adevărul și oferim și sentința. Verdictul. Bolojan poartă rucsac de 1.300 de euro! Arză-l-ar focu de bogătan! Să fie spânzurat cu fermoarul de la Louis Vuitton!
Românul, acest far călăuzitor al eticii bugetare, a mirosit sânge în apă și strâmbă din nas zgomotos pe tastatură. Pentru că, de data asta, sângele e fabricat manual din piele de vițel italian, cusut la Milano, iar în țara noastră, a patrioților care trăim cu 2.500 de lei pe lună, normal ar fi ca premierul să-și care dosarele în plasa de la Economat.
Cam aici s-a ajuns. Un politician care nu poartă vara, ca noi, tricou vărgat de bazar, pălărie de paie și colac roz cu cap de flamingo, este, în mod evident, o rușine națională. În România, simțul onoarei se măsoară în cât de mult semeni cu vecinul de la 2. Dacă vecinul își rupe șlapii în prag, și tu, ca demnitar, ești obligat, prin lege nescrisă, să vii la muncă încălțat cu papuci de plastic de la ”Asia Super Store”.
România e, după cum se știe, o țară profund preocupată de moralitatea vizuală. Nu contează atât ce faci, cât cum arăți când o faci. Și cum să conduci, domnule, un guvern (sau ce-o mai fi el în perioada asta) având pe umăr un rucsac care valorează mai mult decât dublul unui salariu minim pe economie? De ce nu vine premierul, în semn de solidaritate cu poporul truditor, încălțat în espadrile de cârpă, cu șosete albe până la genunchi și o sacoșă de rafie, eventual cu inscripția “Zâmbește, e gratis”? Asta ar fi fost o adevărată dovadă de modestie! De autenticitate! De apartenență la fibra acestui popor!
În fond, dacă tot suntem o țară unde se discută să plafonăm prețul la roșii, de ce nu am plafona și costul accesoriilor demnitarilor? Să nu depășească salariul minim net. Orice geantă, servietă sau rucsac achiziționat de un politician ar trebui aprobat de un comitet al oamenilor simpli, patrioți, în componența căruia să se regăsească o vânzătoare cu 8 clase de la magazinul din colț, un pensionar din Vaslui și un tânăr „deștept” de pe TikTok. Doar ei știu cum se trăiește “cu adevărat”. Doar ei sunt treji în conștiință.
Bolojan, acest politician care, ce nenorocire, chiar pare să muncească, a încălcat un cod nescris. Și anume, codul estetic al sărăciei funcționale. În România, un lider onest trebuie să poarte pantofi ușor tociți, ceas ieftin și, dacă se poate, o haină care lasă de înțeles că n-a mai fost curățată de la campania electorală din 2008. Să aibă aspectul unui brigadier cu bici și șaretă, maxim al unui contabil de CAP, dar să conducă țara ca un CEO de corporație geopolitică. Doar așa e validat de românul „care știe el mai bine”.
Indignarea e firească, în fond. Pentru că ăștia suntem și doar atât putem să pătrundem cu mințile. Cum își permite un politician să nu mimeze prăbușirea economică personală? Cum să nu-și tragă șapca de la Radio Vacanța peste chelie, să nu poarte un portofel jerpelit în pantalonii cu genunchi subțiați, și să nu fie văzut, într-un gest de supremă empatie socială, mergând către budă cu trei pagini de ”Scînteia Tineretului” în mână, în locul unui sul de hârtie igienică?
Rucsacul lui Bolojan e, de fapt, un simptom. Nu al opulenței, ci al fricii noastre de a accepta că un politician nu trebuie neapărat să arate ca un personaj dintr-un film românesc din anii ’80. Ne e teamă că, odată ce le-am permite să arate bine, toți politicienii ăștia vor uita de noi. Că nu ne vor mai reprezenta deloc dacă nu vor avea cearcăne și papornițe.
Din păcate, adevărul e mult mai simplu. Nu ne supără cât a costat rucsacul, ci cât de puțin semănăm noi cu deținătorul acestui hulit accesoriu. În țara în care 5 milioane de oameni au votat un circar de galerie, fabricat în ”treling”, la Moscova, românul încă trăiește voluptatea sărăciei virtuoase, pe model ”Iliescu, de-al nostru, din popor”. Adică, de vreme ce ai haine rupte, ești cinstit. Dacă mergi cu trenul personal, la clasa a doua, ești aproape de popor. Dacă mănânci slănină cu ceapă, ești autentic. Și dacă ai un rucsac scump, ești, evident, un porc corupt.
Până la urmă, Bolojan n-a făcut decât să fie un român atipic: unul care nu s-a îmbrăcat de la „totul la 10 lei” și care, probabil, are și pantofii lustruiți. Rușine să-i fie! Să-l linșăm. Sau măcar să-i umplem rucsacul de memeuri. Că de construit, n-avem chef. Dar de râs de unul cu 1.300 de euro în spinare, avem timp până la pensia aia cu care, în curând, nici măcar un rucsac de vinilin nu ne vom mai putea lua.
