„Respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan privind înlocuirea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României cu obligaţia de nu părăsi limita teritorială a Uniunii Europene, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Definitivă”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Andrew şi Tristan Tate sunt judecaţi în România, sub control judiciar, pentru trafic de persoane şi viol, într-un dosar instrumentat de DIICOT.
Fraţii Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) au fost trimişi în judecată pe 20 iunie 2023, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.
Conform DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.
Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy’).
Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar.
În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; două lingouri şi o medalie; acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.