El a mai declarat pentru agenția de presă cu sediul în Marea Britanie că prioritățile sale includ dereglementarea economiei și revizuirea sistemului fiscal ”greoi”, care a descurajat investitorii și a permis corupției să prospere, ducând la micșorarea veniturilor.
Ministrul Economiei a promis că va lupta cu birocrația, menționând că acest lucru ar fi crucial pentru a stimula o economie în care, în prezent, businessul mic și mijlociu au o cotă microscopică și aproximativ 40% din activitatea economică este informală.
”Din cauza a atât de multe bariere de a intra în lumea afacerilor, economia noastră este monopolizată, fapt care o face și mai vulnerabilă, iar consumatorii plătesc prețul final” a declarat Alaiba.
El și-a exprimat convingerea că, dacă va fi creată o platformă fertilă pentru afaceri, economia R. Moldova ar putea înregistra creșteri de ordinul zecilor de procente în următorii ani.
Alaiba a notat însă că guvernul și economia sunt marcate de nesiguranță din cauza războiului din Ucraina, care a dus la mai multe crize suprapuse.