Cu toate acestea, scăldatul în zona plajei de la Vadul lui Vodă nu a fost interzis.
În acest context, medicii recomandă prudență.
”Are legătură cu aceste modificări ale unui trai normal pe care îl are un popor. Această modificare este prezentă pe toată granița noastră de est, din Ucraina și spre Republica Moldova.
Apar în felul acesta breșe în ceea ce privește igiena, inclusiv în ceea ce privește condițiile de potabilitate ale apei și tot ceea ce înseamnă condiții de igienă începând cu grija de a fi spălate fructele și legumele sau spălatul pe mâini cu apă și săpun, holera fiind o boală bacteriană care se transmite pe cale digestivă”, a declarat medicul infecționist Carmen Dorobăț.
”Oamenii trebuie să înțeleagă că nu este vorba despre o transmitere aerogenă, cum s-a întâmplat în cazul COVID și nu vom avea un val ca acela la care am asistat în anii trecuți. Dar categoric trebuie luate măsuri de precauție în tot ceea ce înseamnă condiții de igienă.
Persoanele care vin de acolo să fie verificate ca și stare de sănătate iar cei care pleacă spre zonele respectivă să aibă grijă de tot ceea ce înseamnă condiții de igienă, inclusiv zonele unde se cazează, spațiile în care se alimentează și de unde beau apă”, a mai spus medicul
Holera este o boală infecțioasă bacteriană, care afectează în special intestinul subțire. Boala se manifestă mai ales prin tulburări digestive, vărsături, crampe musculare și deshidratare excesivă.
Centrul de Sănătate Publică Chișinău a anunțat că va continua verificările și va monitoriza bazinele acvatice din Republica Moldova.