Imaginile video, filmate de armata ucraineană şi publicate pe Telegram de Energoatom, operatorul de stat al centralelor nucleare din Ucraina, arată gropi goale şi tranşee ale fortificaţiilor militare într-o zonă cunoscută ca Pădurea Roşie.
Potrivit Reuters, Pădurea Roşie a primit acest nume după ce zeci de kilometri pătraţi de pădure de pini au devenit roşii după ce au absorbit radiaţia de la explozia din 1986 de la Cernobîl, cel mai grav dezastru nuclear din lume.
Urme de tancuri şi pământ răvăşit mai pot fi văzute în pădure, considerată cea mai poluată parte din întreaga zonă de excludere de la Cernobîl şi restricţionată pentru toate persoanele care nu lucrează acolo sau nu au permis special.
Vinerea trecută, Energoatom a afirmat că nu este clar ce au făcut trupele ruse în Pădurea Roşie şi că e posibil ca acestea să fi avut o expunere semnificativă la radiaţii când au săpat sau au stat în tranşee acolo.
Praf dens radioactiv ridicat de autovehiculele grele ruseşti ar fi putut fi inhalat de soldaţi, care nu purtau echipament de protecţie împotriva radiaţiilor, au afirmat angajaţii centralei.
Cernobîl a căzut în mâinile trupelor ruse în prima săptămână a războiului din Ucraina. Joia trecută, trupele ruse şi-au anunţat intenţia de a pleca şi au predat controlul personalului ucrainean. Centrala este acum din nou sub controlul autorităţilor ucrainene.