Conform ISU Ialomiţa, intervenţia a fost una dificilă şi a necesitat efort complex din partea pompierilor ialomiţeni miercuri, 29 iunie, în comuna Perieţi, sat Misleanu.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la culturi şi miristi de grâu, precum şi vegetaţie uscată, din mai multe gospodării, în urma căruia au fost distruse patru hectare. Din primele cercetări la faţa locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul, a transmis ISU Călăraşi. Pompierii îi avertizează pe adulţi că este interzisă păstrarea surselor de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele asemenea, în locuri în care au acces copiii.
De asemenea, nesupravegherea copiilor, precum şi blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune este strict interzisă. Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor, susţin reprezentanţii ISU Ialomiţa.