Luni, Blocul „Împreună”, format din 4 partide, l-a înaintat în calitate de candidat pe istoricul și fostul deputat Octavian Țîcu. Conform programului calendaristic aprobat de Comisia Electorală Centrală, perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de președinte și a participanților la referendum va începe pe 21 august, iar campania electorală – pe 20 septembrie 2024, transmite Radio Chișinău, citat de Rador Radio România.
Printre cei 16 candidați care și-au anunțat intenția de a participa la alegerile prezidențiale din această toamnă se numără actuala președintă Maia Sandu care va candida pentru cel de-al doilea mandat al său.
De asemenea, doritori de a fi președinte sunt trei foști prim-miniștri: Vasile Tarlev, Vlad Filat și Ion Chicu, dar și doi foști miniștri: fostul ministru de externe, Tudor Ulianovschi și fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca.
Doi unioniști, profesorul universitar Alexandru Arseni și istoricul Octavian Țîcu, intenționează să se alăture competiției pentru funcția de președinte.
De asemenea, în cursa electorală urmează să se înscrie fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, a cărui candidatură este susținută de Partidul Socialiștilor, dar și guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, precum și fostul primar al municipiului Bălți, Renato Usatîi.
Inițiativă de înscriere în cursa electorală au mai prezentat și fondatorul platformei „DA”, Andrei Năstase, fosta jurnalistă Natalia Morari, care se află într-o relație cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, și fosta procuroare, Victoria Furtună.
Săptămâna trecută, cei de la blocul „Victorie” au anunțat că-l vor susține pe Vladimir Bolea în cursa prezidențială.
În mandatul următorului președinte ar urma să se decidă calea de dezvoltare a Republicii Moldova, inclusiv aderarea țării la Uniunea Europeană.