Bugetul programului național pentru fertilizare în vitro este de 150 de milioane de lei. Cuplurile eligibile programului vor primi câte două vouchere în valoare totală de 15.000 de lei. Zece mii de cupluri infertile vor beneficia de proceduri de reproducere asistată cu ajutor de la stat. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului şi reprezintă sprijin financiar în vederea asigurării medicamentelor şi a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, pe teritoriul României.
„Este o veste foarte bună, venită în apropierea Zilei Internaţionale a Copilului şi mult aşteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Suma este identică cu cea de anul trecut, ceea ce înseamnă că avem fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro”, a declarat ministra Familiei. Cuplurile care au depus dosare anul trecut vor trebui să reia procedura de înscriere.
Actul normativ prevede că cel puţin unul dintre cei doi beneficiari ai programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriţi sau necăsătoriţi, sau femeia singură infertilă, trebuie să fie cetăţean român şi să aibă domiciliul în România. În cursul anului trecut au fost 10.000 de proceduri eligibile în acest program şi au fost depuse aproximativ 24.000 de solicitări eligibile.
Categorii prioritare la recalcularea pensiilor
Recalcularea pensiilor după noua formulă prevede că cele mai mari creșteri le vor primi pensionarii care au stagii mai lungi de cotizare.
Conform declarațiilor ministrului, este prioritar ca recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate. Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea Ministerului Muncii este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării. Premierul a declarat, legat de mărirea plafonului de impozitare a pensiilor, că doreşte crearea unui mecanism similar cu cel aplicat în cazul salariului minim, care să se bazeze pe datele de la Institutul de Statistică, în funcţie de puterea de cumpărare.