Blue Air, cea mai mare companie aeriană după numărul de pasageri transportați, împlinește 15 ani de activitate pe piața din România.
15 ani. X…mile de zbor. Peste 28 de milioane de pasageri transportați, dintre care 5 milioane doar anul trecut. X rute acoperite în toată lumea.
Așa arată în cateva cuvinte primii 15 ani Blue Air pe care compania îi marchează prin lansarea programului de abonamente, Blue Benefits, si a extensiei acestuia Blue Boomerang.
“Prin lansarea Blue Benefits si Blue Boomerang, am vrut să colorăm în albastru aniversarea noastră de 15 ani din acest Decembrie, spune Oana Petrescu, Director General Blue Air. În 2019, principala prioritate a Blue Air a reprezentat-o îmbunătățirea substanțială a experienței pasagerilor, atât online, cât și la telefon, pe aeroport și în zbor. Obiectivul nostru este să menținem toate acele valori care ne-au adus unde suntem astăzi – siguranță, punctualitate, confort – și să venim cu servicii noi care să aducă valorare călătoriei cu Blue Air. Iar Blue Benefits, alături de toate celelalte produse pe care le pregătim, oferă pasagerilor ocazia de a călători și mai mult cu Blue Air”, a declarat Oana Petrescu, Director General Blue Air
Ce reprezintă programul Blue Benefits?
Blue Benefits este un serviciu de abonamente oferit de Blue Air care te ajută să mergi acolo unde te poartă inima și pașii. Mai aproape de prieteni, de noi pasiuni sau de noi oportunități de afeceri.
“Blue Benefits”a fost creat ca să te ajute să călătorești mai mult alături de una, până la opt persoane. Programul oferă trei opțiuni de pachete structurate astfel:
• Blue Benefits TOGETHER – Pasagerii Blue Air pot călători alături de o persoană dragă și se vor bucura împreună de reduceri la prețul biletelor și al bagajelor de cală. Valoarea economisită este de 72 de euro/călătorie, iar prețul abonamentului este de 39.99 Euro/an.
• Blue Benefits FAMILY – Blue Air are grijă de bugetul familiei. Alături de (până la) alte trei persoane, pasagerii noștri vor beneficia de reduceri de până la 144 de euro/călătorie. Prețul abonamentului este de 74.99 Euro/an.
• Blue Benefits FRIENDS – Știm cât de importanți sunt prietenii! Cu abonamentul Blue Benefits FRIENDS, pasagerii Blue Air vor putea călători alături de (până la) alte opt persoane. Împreună vor economisi până la 324 de euro/călătorie, iar prețul abonamentului este de 149.99 Euro/an.
Și pentru că e Decembrie și ne plac cadourile, extindem programul de fidelizare Blue Benefits cu un alt dar albastru: Blue Boomerang, un atuu al abonamentelor Blue Benefits.
Ce reprezintă și cum funcționează serviciul Blue Boomerang? Răspunsul este simplu! Pe bază de recomandare. Recoamanzi abonamentele Blue Benefits celor dragi și apropiați și câștigi. Ei vor putea beneficia de prețuri și oferte speciale pentru serviciile Blue Air, iar tu câștigi suma de 10 euro la fiecare abonament Blue Benefits achiziționat de prietenii și familia ta. Suma se va întoarce precum un boomerang către tine. Mai multe recomandări, mai multe câștiguri!