Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 114,540 Lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Vizitiu Ion, Primar al comunei Breasta, din Judeţul Dolj împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de primar 2016 – 2020.
”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către VIZITIU ION împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de primar 2016 – 2020. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către VIZITIU ION a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, în valoare totală de 356.745 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice”, precizează comunicatul.
În cazul lui HIBAIS LEONTIN DORIN, actual Primar şi fost Viceprimar al Com. Sarmizegetusa, Jud. Hunedoara, s-a constatat n perioada exercitării mandatului de viceprimar, societatea comercială în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic precum şi funcţia de administrator, a încheiat două contracte de prestări servicii în valoare de 6.664,00 Lei cu Şcoala Gimnazială Sarmizegetusa, aflată în subordinea/autoritatea Consiliului local.
Un alt primar aflat în incompatibilitate este CÂNDULEŢIU DANIEL, primar al Com. Cârţa, Jud. Sibiu. Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 octombrie 2020 – 02 noiembrie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
MINCAN MARIN, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Celaru, Jud. Dolj a declarat de asemenea incompatibil după ce în perioada 30 iunie 2016 – 31 decembrie 2022, Primăria comunei Celaru şi C.L. al comunei Celaru au încheiat achiziţii directe în valoare totală de 622.587,71 Lei cu societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director.
POPESCU IONUŢ – GABRIEL, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Nicolae Bălcescu, Jud. Călăraşi, se găsesşte în conflict de interese administrativ, potrivit ANI. În exercitarea mandatului de consilier local (2020 – prezent), deşi avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat în datele de 24 noiembrie 2020 şi 25 mai 2022 la deliberarea/adoptarea Hotărârilor C.L. al comunei Nicolae Bălcescu privind prelungirea unor contracte de închiriere a terenurilor primăriei şi modificarea taxei anuale de închiriere, persoana evaluată fiind beneficiarul direct al contractelor, în calitate de locatar, arată Agenţia.
TEODORESCU SERGIU, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Nicolae Bălcescu, Jud. Călăraşi, a fost găsit tot în conflict de interese administrativ, după ce în exercitarea mandatului de consilier local (2020 – prezent), deşi avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, a participat la data de 24 noiembrie 2020 la adoptarea Hotărârii C.L. al comunei Nicolae Bălcescu privind prelungirea unor contracte de închiriere ale terenurilor primăriei şi modificarea taxei anuale de închiriere, tatăl persoanei evaluate fiind beneficiarul direct al contractelor, în calitate de locatar.
FARTUŞNIC CORNELIA, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Rădăuţi-Prut, Jud. Botoşani, a fost găsită în conflict de interese administrativ, pentru că în perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 – prezent) deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor C.L., a participat la deliberarea şi adoptarea unor Hotărâri ale C.L. în baza cărora Primăria Comunei Rădăuţi-Prut (în calitate de concedent) a încheiat în anul 2021 cu persoana evaluată (în calitate de concesionar) un contract prin care Primăria i-a concesionat acesteia o suprafaţă de teren din proprietatea privată a comunei.
LUNGU VICTOR, Consilier local în cadrul C.L. al Com. Cocora, Jud. Ialomiţa, a fost declarat în conflict de interese administrativ, după ce în perioada exercitării mandatului de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L. din data de 21 ianuarie 2021 privind iniţierea procedurii de închiriere a unor suprafeţe de teren aflate în proprietatea privată a comunei iar ulterior, atât persoana evaluată cât şi fratele acestuia au încheiat cu Comuna Cocora un contract de închiriere pentru suprafeţele de teren aflate în domeniul privat al acesteia.
MAREŞ FLORIN, Consilier local în cadrul C.L al Com. Podenii Noi, jud. Prahova, a fost declarat incompatibil, după ce în perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 – prezent), societatea comercială în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator a încheiat un contract de prestări servicii şi un act adiţional cu Şcoala Gimnazială Comuna Podenii Noi, entitate aflată în subordinea UAT Podenii Noi.
HRIŢCUŞORU FĂNICĂ, Consilier local în cadrul C.L al Com. Rădăuţi-Prut, Jud. Botoşani, a fost în conflict de interese administrativ, după ce În calitate de consilier local, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii C.L Rădăuţi-Prut din data de 31 martie 2021 privind prelungirea contractelor de concesiune a unor suprafeţe de teren, iar ulterior a încheiat la data de 06 mai 2021 un Act adiţional la Contractul de concesiune încheiat de către acesta în anul 2016 cu Primăria comunei Rădăuţi-Prut.
CULCĂ ISTRATE, fost Consilier local în cadrul C.L al Com. Rodna, a fost incompatibil pentru că, în perioada exercitării mandatului 2016 – 2020 de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine funcţia de director economic a încheiat cu Primăria comunei Rodna un contract de prestări servicii, în baza căruia societatea a încasat suma totală de 21.420 Lei.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. VIZITIU ION şi CÂNDULEŢIU DANIEL nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, mai precizează ANI.