A mai trecut un 1 Decembrie, prilej pentru români de a se despărți din nou, urmând (vorba Maestrului româno-sârb Cornel Dinu) tradiția dihoniei dacice, în tabere ireconciliabile. Din ce am văzut eu pe Facebook, echipele românești antagonice au respectat trei tactici esențiale:
1. Românii mândri că sunt români (majoritari);
2. Românii ironici față de românii mândri că sunt români;
3. Românii indiferenți față de primele două categorii, în această secțiune intrând românii turci, tătari, bulgari, lipoveni șamd. Românii unguri constituie o categorie aparte, așa cum vom vedea mai departe.
În ce privește gruparea românilor mândri că sunt români, ei fac parte din categorie deoarece fusese singura rămasă neocupată după ce nemții s-au repezit să fie mândri că sunt harnici, englezii mândri că sunt punctuali, suedezii mândri că sunt serioși, francezii mândri că sunt artiști etc. Astfel, românilor mândri le-a rămas liber numai slotul din care pot fi doar mândri că sunt români. La categoria a doua, românii ironici față de românii mândri că sunt români constituie un fel de report etnic, de la o generație la alta, și a căror existență nu poate fi explicată logic nici măcar de un cercetător britanic bine pregătit istoric și sociologic. Se pare că acești români provin dintr-un trib dacic ai căror componenți nu râdeau, în momentul morții, de bucurie că ajungeau la Zamolxes, ci de fericire că astfel nu aveau să mai contribuie personal la formarea poporului român. Categoria a treia, încadrată definitiv de genialul ceauș din Scornicești în aceea a “naționalităților conlocuitoare”, rămâne așa cum a stabilit el, una insuficient de reprezentativă și o vom elimina din discuție.
Revenind la elementul românesc majoritar – românii mândri că sunt români, se pot distinge tot trei direcții categoriale ce le determină existența:
1. Românii mândri că sunt români deoarece nu sunt unguri (maghiari);
2. Românii mândri că sunt români pentru că strămoșii lor au fost pe aceste mândre meleaguri înaintea ungurilor (maghiarilor);
3. Românii mândri că sunt români, pe veci aici stăpâni, ca să moară ungurii (maghiarii) de inimă câinoasă și rea.
Un așa-zis român din categoria a doua și-ar putea pune o întrebare simplă, nu și legitimă: de ce trebuie să te raportezi, ca român mândru, la unguri? Răspunsurile sintetizatoare sunt iarăși trei, selectate în ordinea legitimității lor:
1. Deoarece un român mândru se trage din doi bărbați cu brațe tari (Decebal și Traian), în timp ce ungurii (sau maghiarii) au apelat la unguroaice (sau maghiaroaice) pentru a-și descăleca (vorba vine) prezența etnică;
2. Pentru că Bucureștiul a ocupat o dată, în mod real, Budapesta, pe când Budapesta a ocupat Bucureștiul doar când niște agenți ai Budapestei, deghizați în vedete internaționale, i-au salutat pe bucureșteni, la ei acasă, cu “Hello, Budapest!”
3. Și, în principal, românii mândri se raportează la unguri (maghiari) din cauză că aceștia sunt singurii cetățeni români (când sunt) care încurcă genurile Limbii Române, masculinizând-o, de exemplu, pe Olguța și feminizându-l nepermis pe partenerul ei, deși ar trebui să cunoască exact genurile colegilor de guvernare.
Nu vreau să spun în niciun fel că-i bine sau nu să fii mândru că ești român. Am observat, din experiența mea internautică, și că indienii sunt mândri că sunt indieni, arabii că sunt arabi, berberii că sunt berberi, albanezii că sunt albanezi etc. N-am întâlnit germani mândri că sunt germani, suedezi că sunt suedezi, luxemburghezi că sunt luxemburghezi, cel puțin nu la nivel declarativ. Dar chestiile astea țin de specificitatea distribuită de Creator pe Pământ, când Dumnezeu o-mpărțit mândria între oameni care or fost sau nu duși la lucru.
P.S. Poate declarațiile mândre ale politicienilor noștri să fi fost cauza, dar pe 1 Decembrie am fost cuprins de un entuziasm național ce m-a aruncat direct în categoria I. M-am înfășurat în tricolor, am ieșit pe spațiul verde de lângă bloc și am strigat să trăiască România. Am primit, în cap, două pungi cu gunoi, trei peturi goale, chiștoace, coji de semințe și o caserolă fără mititei. Flegmele m-au ocolit, din cauza unui vânticel iscat neoportun.
N-aș fi crezut niciodată că în blocul nostru s-au mutat atât de mulți unguri.
