,,Republica Moldova a fost în vizorul Moscovei tot timpul și nu s-a schimbat nimic în ultimii 30 de ani, ca să fim sincer. Își dorește să o țină sub control, ca să-și poată promova interesele proprii și nu interesele pe care le vrea populația de pe teritoriul țării noastre”, a declarat Andrei Spînu în studioul Digi24.
Oficialul susține că, pentru a-și atinge scopurile, Federația Rusă aplică diverse elemente, printre care propaganda sau finanțarea partidelor de opoziție.
,,Vedem foarte clar că se folosesc elementele ale războiului hibrid, inclusiv propaganda, finanțarea anumitor partide politice de opoziție, tot felul de provocări mici în diferite zone ale țării, inclusiv acea criză energetică generată de Gazprom și toate acestea fac parte din acel război hibrid pe care-l considerăm noi, Federația Rusă cu bună-credință îl aduce în țara noastră. Acest lucru și l-au dorit permanent, nu este evoluție nouă doar că acum se acutizează, ținând cont de ce vedem că se întâmplă în Ucraina”, a mai spus oficialul.
Întrebat despre cât de pregătită este țară ca să facă față unei provocări lansate de pe teritoriul Transnistriei, vicepremierul a declarat că ,,situația este complicată”, iar autoritățile centrale analizează ,,foarte serios toate riscurile din această perspectivă”.
,,Adevărul, care este și cunoscut, de 30 de ani nu prea s-a investit în capacitățile militare ale țării noastre. Evident, de abia acum se fac primele încercări pentru a reveni și a dota armata, astfel încât să fim pregătiți pentru provocări. Mesajul actualei guvernări este că noi ne dorim pace și vom face în primul rând tot ce ne stă în putere ca să păstrăm această pace, necesară pentru țara noastră. Cetățenii Republicii Moldova, nici pe malul stâng, dar nici pe malul drept al Nistrului nu-și doresc război, indiferent câți soldați ai Rusiei sunt în Transnistria”, a conchis Andrei Spînu.
La sfârșitul anul trecut, șeful Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău, Alexandru Musteața, a anunțat că Rusia ar putea încerca în 2023 o invazie a Republicii Moldova, în încercarea de a crea un coridor spre Transnistria. Totuși, el a accentuat că punerea în aplicare a acestor scenarii depinde de evoluțiile războiului din Ucraina.