Luni seară, în jurul ori 23:00, un bărbat din Reșița a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a sesiza că este nemulțumit de faptul că nu funcționează Facebook și nu poate vorbi cu soția sa.
Acesta a fost consiliat de către polițiștii Centrului Operațional și avertizat cu privire la utilizarea serviciului pentru apeluri de urgență 112.
De-a lungul timpului, dispecerii Inspectoratului au preluat și apeluri 112 prin care au fost sesizate probleme precum întreruperea energiei electrice, nemulțumiri legate de modul de servire în restaurante sau de zgomotul produs de aparatele de aer condiționat din magazine, de fiecare dată apelanții fiind consiliați și îndrumați să se adreseze instituțiilor competente, astfel de apeluri nereprezentând urgențe care să necesite acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie.
”Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege”, a transmis IPJ Caraș-Severin, într-un comunicat de presă.
Sancțiunile prevăzute de lege în cazul alertării false a agenţiilor specializate de intervenţie sunt cuprinse între 1.500 de lei și 5.000 de lei și în cazul apelării abuzive, între 500 de lei și 1.000 de lei.