”Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea”, a scris duminică Angela Gheorghiu pe contul său oficial de Facebook.
”În România, în 32 de ani, am avut 4 sau 5 concerte cu onorarii și 8-10 concerte sau apariții în concerte de caritate, niciun spectacol de operă cu excepția examenului de licență a Universității de Muzică București, care a avut loc la Cluj în 1990… Nu am ajuns niciodată să semnez un contract cu ONB sau cu o altă instituție culturală din România”, a mai scris Angela Gheorghiu.
Ea a făcut acest anunț într-o postare în care explică de ce l-a criticat dur pe dirijorul Cristian Măcelaru, director artistic al Orchestrei Naționale a Franței, pe care îl acuză că nu ar fi vrut să o distribuie în spectacolul de Ziua Națională a Franței.
Potrivit biografiei oficiale, Angela Gheorghiu (56 e ani) a studiat în România, la Liceul de Muzică din București și la Conservatorul din București.
Context. În 2018, Gabriela Firea – pe atunci primar al Capitalei, a acuzat-o pe soprana Angela Gheorghiu că ar fi condiționat acceptarea titlului de cetățean de onoare de intervenția primarului pe lângă ANAF pentru ștergerea unor datorii. Într-un comunicat de presă, Firea spunea că ”nu a dat curs acestei solicitări, neavând calitatea legală de a soluţiona astfel de probleme”.
Angela Gheorghiu scrisese anterior pe Facebook că a refuzat cheia și titlul de cetățean de onoare oferite de primarul Gabriela Firea în două ocazii în 2017. ”Am simtit atunci ca munca si notorietatea mea vor fi instrumentalizate de catre dumneavoastra si de aceea am refuzat”, scrie soprana pe Facebook.
După ieșirea Gabrielei Firea, Angela Gheorghiu a răspuns acuzațiilor aduse de aceasta, spunând că nu are datorii la stat, ci, din contră, are bani de încasat de la staul român.