În doar 24 de ore, salvatorii “au acționat pentru soluționarea a 2.220 de situații de urgență, cele mai multe intervenții fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (peste 70% din totalul misiunilor)”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În acest interval de timp, conform IGSU, peste 1.500 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov (281), urmată de județele Mureș (82), Timiș (79) și Sibiu (78).
“De asemenea, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 268 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale”, a mai transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Din totalul incendiilor înregistrate, 182 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri, litieră), suprafața de teren afectată fiind de peste 1.000 de ha.
“Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, eforturile pompierilor s-au concentrat și asupra comunităților și a bunurilor acestora, sens în care salvatorii au intervenit în 372 de situații pentru căutarea, deblocarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare, precum și în alte situații de urgență”, a precizat IGSU.
Totodată, în cursul zilei de marți, în contextul caniculei, pompierii militari au efectuat 11 misiuni de transport și distribuție apă pentru zonele afectate de diverse deficiențe. “Aceste intervenții au fost esențiale pentru a asigura aprovizionarea cu apă a locuitorilor din localitățile vizate”, a subliniat IGSU.
Peste 30 de mesaje Ro-Alert emise în România
În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 31 de mesaje Ro-Alert. Din totalul acestora, 13 au semnalat prezența animalelor periculoase (urși) în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Suceava și Vâlcea, 17 mesaje au vizat posibilitatea producerii unor efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase în municipiul București, precum și în județele Buzău, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov, Iași, Sălaj, Olt și Prahova, iar un mesaj a fost transmis la solicitarea IGPR, privind dispariția unui minor în județul Argeș.
“În tot acest timp, datorită eforturilor susținute de pompieri pe durata misiunilor desfășurate, 7 persoane aflate în situații critice au fost salvate”, a transmis IGSU.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată, gratuit, din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.