Fostul amiral american James Stavridis, care a condus forțele NATO pe continent între 2009 și 2013, a lansat un scenariu sumbru.
James Stavridis e de părere că escaladările din ultima vreme din Marea Neagră ar putea forța partenerii Kievului să intervină pentru a împiedica paralizarea economiei Ucrainei. Tot el a mai spus că aliații Ucrainei ar putea fi nevoiți să stabilească un coridor de transport maritim după eșecul acordului ONU în privința cerealelor.
“Acțiunile Rusiei în apele internaționale ale Mării Negre creează un risc real de escaladare a acestei situații până la un război pe mare între NATO și Federația Rusă”, a spus Stavridis, potrivit POLITICO. NATO, a continuat el, “nu va furniza toate armele și banii pentru Ucraina, doar pentru a vedea cum Rusia le sugrumă economia cu o blocadă ilegală”.
Forțele ruse au tras focuri de avertisment, marți, asupra uni nave-cargo sub pavilion Palau pe care ministrul ucrainean de Externe a identificat-o ca fiind turcă.
În mod deosebit de sensibil, inspecția a avut loc în sud-vestul Mării Negre, în largul coastelor Turciei, un stat puternic din NATO. Stavridis a criticat tactica ca fiind “echivalentă cu pirateria”, Kremlinul făcând eforturi și mai mari pentru a submina comerțul dintre Ucraina și restul Europei.
NATO, coridor umanitar pentru transportul maritim
“Dacă Rusia începe să confiște nave sau caută să le sperie, cred că este probabil ca NATO să răspundă prin sprijinirea unui coridor umanitar pentru transportul maritim”, a mai declarat Stavridis. Alianța ar putea proteja navele care merg spre și dinspre portul ucrainean Odesa “cu avioane de luptă NATO deasupra capului și, eventual, cu nave de război NATO în escortă”.
Tensiunile din Marea Neagră au escaladat dramatic de când Rusia s-a retras unilateral dintr-un acord ONU privind cerealele în iulie și a avertizat că navele care călătoresc spre porturile ucrainene ar putea fi considerate ținte militare. Ca răspuns, Ucraina a luat la țintă exporturile energetice rusești printr-un atac maritim cu drone asupra unui petrolier și a declarat apele din jurul porturilor rusești din Marea Neagră drept “zonă cu risc de război” începând cu 23 august.
La rându-i, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a acuzat Rusia de “acțiuni periculoase și de escaladare în Marea Neagră”, în parte și cu referire la bombardarea de către Rusia a porturilor ucrainene. Alianța a adăugat că a “intensificat supravegherea și recunoașterea în regiunea Mării Negre, inclusiv cu avioane de patrulare maritimă și drone”.
Stavridis a susținut că sprijinul din partea membrilor NATO riverani Mării Negre, și anume Turcia, România și Bulgaria, ar însemna că “flota rusă din Marea Neagră ar fi depășită din punct de vedere militar”.