„Pe fondul riscului de recesiune, și a incertitudinii din economie, indicatorul de încredere, și în special componenta de condiții curente au continuat să se reducă. Consistente cu această evoluție sunt reducerea anticipațiilor de creștere economică pentru anul curent precum și majorarea anticipațiilor privind deficitul bugetar”, a declarat Axdrian Codîrlașu, președintele CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în luna februarie, cu 3,8 puncte până la valoarea de 36,6 puncte. Această situație s-a datorat in special scăderii puternice a componentei de conditii curente. Astfel, componenta de condiții curente a scăzut cu 10,4 puncte, până la valoarea de 45,9 puncte. În același timp, componenta de anticipații a rămas relativ constantă (-0,5 puncte).
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (martie 2026) s-a situat la valoarea medie de 4,85%.
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 94% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare a cursului. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0306 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,1015 lei pentru un euro.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 39% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 50% anticipează o scădere. De asemenea 72% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 28% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a s-a majorat fata de exercitiul anterior la valoarea medie a anticipațiilor de 7,4% din PIB.
Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situează, în scadere față de exercițiul anterior, la valoarea medie de 1,1%.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni.
