Horia Constantinescu, fost director al Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, a preluat conducerea ANPC la începutul lui 2022, în condițiile în care mai condusese instituția în 2019.
De atunci, a lansat numeroase controale la adresa operatorilor economici, activități în urma cărora nu a omis să emită și niște comunicate de presă spumoase, în care se întrevede chiar un anumit talent literar. Practic nu este niciun mare supermarket care să le fi scăpat inspectorilor ANPC, iar controalele acestora de pe litoral sunt renumite, în unele cazuri descoperind aspecte de-a dreptul sordide, desigur, în ce privește prepararea mâncărilor și termenele expirate de valabilitatea ale produselor. Pe de altă parte, există însă unele voci care îl acuză pe șeful ANPC de exces de zel, un astfel de caz fiind cel de la Gorj, acolo unde conducerea PNL a incocat varii abuzuri comise de ANPC după închiderea unor pensiuni din stațiunea Rânca.
„Conducerea PNL Gorj condamnă ferm abuzurile funcţionarilor ANPC aduşi din alte judeţe să hărţuiască antreprenorii gorjeni! (…) Funcţionari ANPC, delegaţi în Gorj, vor să închidă mai multe locaţii din judeţul nostru pentru motive superficiale, fără să ţină cont de pagubele produse economiei judeţului.”, se arăta, la vremea respectivă, în postarea semnată de liderul PNL Gorj.
Sigur, stilul autoritar al șefului ANPC poate fi de asemenea un motiv pentru care acesta este acuzat de exces de zel, dar, pe de altă parte, în unele cazuri intervenția instituției pare să fie mai mult decât justificată. Este cunoscută în acest sens o acțiune realizată anul trecut de ANPC la adresa unui număr de 11 bănci, în urma cărora inspectorii descopereau că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, din 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă.
Activitatea ANPC în cifre
Amenzile încasate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în 2023 au însumat 97 de milioane de lei, în creştere cu 114% faţă de 2022, când a încasat amenzi de 45 de milioane de lei.
Pe de altă parte, amenzile încasate nu sunt totuna cu amenzile acordate. Astfel, valoarea amenzilor aplicate în 2023 a fost de 455 de milioane de lei, în creştere cu 52% faţă de 2022, chiar dacă valoarea amenzilor încasate reprezintă puţin peste 21%. De asemenea, anul trecut, Autoritatea a aplicat şi 37.970 de avertismente. Totodată, numărul acţiunilor de control desfăşurate a urcat anul trecut la 82.446, în creştere cu 14% faţă de 2022. Dintre acestea, 26.309 au fost pentru produse alimentare, 24.116 pentru produse nealimentare, 8.140 pentru servicii alimentare şi 21.703 pentru servicii nealimentare. Cât priveşte valoarea produselor comunitare neconforme oprite definitiv de la comercializare, aceasta a fost de 62,2 milioane de lei, mai mare cu 97% faţă de anul anterior. Valoarea produselor extracomunitare neconforme oprite definitiv de la comercializare a depăşit 13,3 milioane de lei, în creştere cu 301% faţă de anul anterior, iar numărul de opriri temporare de prestări servicii a ajuns la 4.936, în plus cu 52% faţă de 2022. În cadrul acţiunilor tematice de control desfăşurate la nivel naţional au fost controlaţi 25.958 operatori economici.