Persoana la care a fost depistat virusul s-a infectat în timpul unei deplasări într-o zonă din Africa unde se înregistrează un focar major de boală provocat de noua tulpină mpox, a declarat Olivia Wigzell, director general al Agenției suedeze de Sănătate Publică, conform Reuters.
„Am avut confirmarea că în Suedia avem un caz de mpox, din varianta mai periculoasă, Clade I. Este primul cauzat de Clade I care a fost diagnosticat în afara continentului african. Persoana afectată a fost infectată în timpul unei șederi într-o zonă din Africa unde există un focar major de mpox”, a declarat și ministrul suedez al Sănătății, Jakob Forssmed.
OMS a declanșat cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internaţional
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat miercuri epidemia de mpox, boală cunoscută anterior drept variola maimuţei, o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru a doua oară în doi ani, în urma unui focar de infecţie virală în Republica Democrată Congo care s-a răspândit în ţările vecine.
Numai şeful OMS poate lansa urgenţa de sănătate publică de interes internaţional, la sfatul unui comitet ad-hoc de experţi.
Mai mult de 14.000 de cazuri de infectare cu o nouă tulpină de mpox au fost detectate în Africa în acest an, conform declaraţiilor făcute de şeful OMS. Cel puţin 500 de persoane au murit în epidemia actuală, a mai susţinut el.
Epicentrul epidemiei este Republica Democrată Congo, dar în ultimele săptămâni au fost raportate 90 de cazuri și în ţările vecine.
Compania Bavarian Nordic se declară pregătită să producă 10 milioane de doze de vaccin împotriva mpox
Compania daneză Bavarian Nordic s-a declarat pregătită ca până în 2025 să producă până la zece milioane de doze de vaccin împotriva mpox.
„Dispunem de o capacitate de fabricaţie suplimentară de două milioane de doze în 2024 şi de zece milioane de doze până în 2025. Avem nevoie să vedem contracte”, a declarat pentru AFP Rolf Sass Sørensen, vicepreşedintele Bavarian Nordic, companie al cărei vaccin împotriva mpox este omologat din 2019.
În prezent, compania are aproximativ 500.000 de doze în stoc.
Marţi, Agenţia de Sănătate a Uniunii Africane (UA), Africa CDC, a anunţat că aproximatic 200.000 de doze de vaccin urmează să fie trimise în Africa, în baza unui acord cu Uniunea Europeană (UER) şi cu producătorul danez.
Ce este variola maimuței
Mpox este o boală virală care se răspândeşte de la animale la om, însă se poate transmite şi prin contact fizic direct cu o persoană infectată cu acest virus. Ea declanşează simptome similare gripei şi apariţia unor leziuni cutanate purulente. Majoritatea cazurilor sunt uşoare, dar în anumite condiţii această boală poate ucide.
Depistată pentru prima dată la om în 1970, variola maimuţei este mai puţin periculoasă şi contagioasă decât variola, eradicată în 1980.