Radu Hossu, un brașovean care relatează aproape zilnic pe Facebook despre situația mișcărilor de trupe pe frontul din Ucraina, povestește conversația avută cu un român-ucrainean care luptă în război.
“Să zicem că-l cheamă Andrei, ca să nu-i spunem identitatea. Am vorbit în română.
Andrei este strănepotul unuia dintre primarii unui oraș din nordul României. Familia lui era de lângă acel oraș, iar după Al Doilea Război Mondial, localitatea unde stătea familia a rămas pe teritoriul ucrainean. Astfel, Andrei este cetățean ucrainean, de etnie română, vorbitor și de ucraineană și de română.
Andrei a terminat dreptul și nu a profesat, însă și-a deschis o afacere și are o soție care acum este însărcinată. Când a început războiul, s-a înrolat în armată, fără a avea experiență. Din 400 de oameni, 15 au fost selectați, iar el a fost unul dintre ei. A primit antrenament timp de 1 lună de zile de la un comandant extrem de experimentat și a plecat pe front. Mi-a povestit cum în primele 2 săptămâni era în blugi, adidași, vestă antiglonț și cască, din lipsa de echipamente care să ajungă pentru mobilizarea celor 1 milion de oameni.
Motivația lui pentru a lupta? “Eu îmi apăr țara și familia.”
De când s-a decretat stare de război, mi-a explicat cum că soldații au voie să intre în orice casă pentru a putea dormi, mânca etc, însă soldații ucraineni încearcă tot timpul să stea doar în casele părăsite de cetățenii care au fugit din calea războiului. Dacă nu găsesc case părăsite, îi primesc oricum cetățenii cu brațele deschise, iar ei, pentru că au salarii bune și-au făcut un obicei să plătească chirie, chiar dacă nu sunt obligați.
Acum Andrei este acum în Sloviansk (Donbas), deci aproape de linia frontului și stă într-o casă a unei bătrâne. După ce s-au instalat, femeia le-a spus clar: să nu faceți gălăgie și scandal, practic, a avut grijă să le țină morala de bunică grijulie.
În schimb, în timpul liber dintre misiuni, ei au reparat casa, instalația de apă, au tencuit, zugrăvit etc. Acum câteva zile bătrâna a aflat că are cancer. Așa că Andrei și colegii au pus chetă și au trimis-o în Dnepro la spital, îi plătesc tratamentul și de unde astăzi așteaptă azi vești legate de starea ei de sănătate.
Mi-a povestit cum Garda Teritorială (cea civilă) are din păcate multe lipsuri, de la echipament tactic de protecție, la medicamente. Mi-a povestit cum, pentru că tinerii și femeile au fugit din calea războiului, iar bărbații sunt înrolați, multe afaceri nu mai funcționează, iar lipsurile prin sate sunt mari. Lipsă de pâine și alimente de bază. Prin urmare, dezastrul umanitar din rapoartele organizațiilor internaționale sunt cât se poate de adevărate. (…)
Cam asta este povestea unui ucrainean-român. Cea reală, nu cea vândută de propaganda auristă și putinistă, despre cum ucrainenii de etnie română sau românii de naționalitate ucraineană abia așteaptă să fugă în România și cum ipocrit și demagog plâng șoșocii și simionii de soarta lor”, a scris Hossu în postare.
