„Acesta nu este un război corect. Într-un război se luptă o armată cu altă armată, nu se luptă militarii împotriva civililor. Iar dacă Ucraina cade în mâinile rușilor, următoarea țară invadată ar putea fi România”, a spus Tony, pentru ziarulunirea.ro.
Tony a ajuns în Ucraina la sfârșitul lunii iulie, impresionat de drama oamenilor. Întâi, el a lucrat ca voluntar în Vama Isaccea, din județul Tulcea, ajutând ONG-urile să primească refugiații ucraineni.
Dar apoi s-a decis să plece în Ucraina. A avut mai multe tentative eșuate, timp în care autoritățile române i-au confiscat întregul echipament, dar la finele lui iulie a reușit, în sfârșit, să treacă granița.
Un bun prieten din Constanța i-a cumpărat mare parte din echipamentul militar și i l-a trimis în Ucraina, pentru a-și reface dotările. Au urmat apoi două săptămâni în care, alături de alți voluntari de pe front, a învățat tactici de luptă.
Astfel, Tony a ajuns în Legiunea Străină Ucraineană, formațiune militară multinațională formată din voluntari, dar și soldați cu experiență, mai ales din Europa și Americi.
Românul care a luptat pentru eliberarea Harkovului
Ulterior, el s-a alăturat Brigăzii Mecanizate 92 și, împreună cu alte batalioane ucrainene și unul leton, a ajuns până la granița de est a Ucrainei, participând la luptele grele pentru eliberarea regiunii Harkov de sub ocupația rușilor.
Tony a mărturisit că cel mai greu pentru el a fost când rușii au bombardat obiective militare și ținte civile deopotrivă. La un moment dat, din cauza bombardamentelor, membrii Legiunii Străine Ucrainene au fost nevoiți să se adăpostească o săptămână în subsolul unei clădiri.
„Mulţi mi-au spus că sunt prea curajos, alţii că sunt inconştient, unii chiar trădător şi alţii încă îmi mulţumesc. Pentru cei ce nu înţeleg: sunt aici pentru că pot face diferenţa, lupt pentru colegii mei şi nu reprezint pe nimeni decât pe mine. Glorie Ucrainei, Glorie României, Glorie Eroilor!”, a mai spus Tony, potrivit ziarulunirea.ro.