Periodic presa ne prezintă cazuri de “succes profesional“ al unor superbe domnișoare, foarte bine poziționate (sau ascunse) prin Parlament, Consilii de Administrație, Guvern, agenții sau în alte funcții bugetate și foarte bine remunerate.
Care este secretul succesului fulminant al acestor domnișoare? Se spune că în spatele fiecărui succes de acest fel se află un politician. Generalizând, orice succes major este asezonat cu femei frumoase. Mai pe sleau, înseamnă că alonja pretundinară a politicianului mioritic a secantat și capitolul femei.
E normal ca acolo unde apar succese aducătore de bani mulți și politică aducătoare de beneficii să apară și femei frumoase. Și înainte de 89 existau derapaje amoroase ale directorilor, dar, conform filmelor artistice din acea perioadă, erau strunite cu multă diplomație și pricepere de secretarul de partid, acesta fiind recunoscut ca o entitate morală desăvârșită.
Revenind la prezent politicianul român a căpătat ifose de Flavio Briatore sau Barni Eclestone în probleme de femei. N-ar fi nicio problemă, numai că cei doi o fac pe banii lor, pe când politicienii noștri o fac pe bani publici. Odată cu “mărețul” său succes, omul politic nou vrea să-și upgradeze viața amoroasă cu o senzuală extraopțiune. Hormonii cu girofar intră în acțiune.
Galacticul politician, după ce simte că i se modifică titrul testosteronului, realizează că a început să-i creasca cota pe piața relațiilor de cuplu. Valoarea lui de potențial partener a crescut asimtotic, iar viitorul amoros, folosindu-se de noua poziție, poate fi foarte generos. Simte cum începe să urce în ierarhia atractivități, și devine adept al cocoșismului. Virilitatea financiară, corelată cu cea a relațiilor trebuie pusă la treabă. Este conștient că virilitatea nu apare din bicepsualizare, trebuie altceva.
Când ai bani și relații, nu umbli cu cărți, ci cu femei…
Femeile, spunea sociologul german Claudia Honegger în eseul “Lumea masculină a băncilor: darwinism de prestigiu în bazinul cu rechini”, sunt tratate mereu ca ”trofee, fetișuri ale succesului și obiecte de prestigiu”. Ce este scump are valoare, spunea Honegger (Sedlacek Tomas , Oliver Tanzer, cartea “Lilith și Demonii capitalului”, p.341).
Balzac spunea că femeia trebuie să aparțină acelui bărbat care o scapă de toate problemele. La noi, iată, acel bărbat salvator este politicianul mioritic, macho-ul reșapat, cablat la bugetul statului.
Conceptului de “demnitate rentabila”, adică cât ești la putere să faci rost de cât mai mulți bani, mai concret să mulgi cât mai mult situația, politicianul i-a mai gasit o valență – să-și îmbunătățească viața amoroasă. Politicianul vrea totul “Ace, brice și gagice!” (scuze pentru licență!), dar totul pe banii contribuabilului.
Apariția amantelor pentru politiciei este un “bonus” pentru contribuabili. Aceștia trebuie să-i suporte pe ei, politicienii, mulți cu mape profesionale goale (poate ar fi benefice și câteva ore de dezvoltarea vorbirii pentru unii dintre ei), trebuie să le suporte odraslele și neamurile, și, iată că acum trebuie să le suporte și amantele. Poate n-ar fi nicio problemă, dar totul pe bani publici (mă repet într-una).
Mulți politicieni au gesturi de autobază, sunt nuli profesional, iar primul job plătit a fost la partid, unde răspundeau doar la telefon, dar simt din plin că pot exploata la maxim noua postură, de penis captivus al politicii.
În acest corn al abundenței și-au găsit loc multe reprezentante ale sexului frumos, un fel de Mitrea Cocor sau Dinu Paturică, dar cu fusta, uneori crăpată până la gât sau cu colanți forțați până la limita garanției acordate de producător. La toate acestea mai contribuie din plin faptul, că de multe ori, în vizunea unei femei bărbatul nu este decât o descoperire financiară. Iar bugetul, “borcanul cu miere” al politicienilor, este gata să satisfacă orice țesătură de doleanțe. Ele nu fac decât să întărească grupul loialiștilor și al impostorilor din administrația puternic hienizată.
Politicienii au girat, oare, invazia vieții publice cu amante sub antetul promovării femeilor? Greu de crezut așa ceva. Ei s-au trezit, pur si simplu, călare pe valul hormonilor alimentați de funcția publică. Probabil se visează precum Gaddafi cu gardă de corp formată din femei.
Competență și perenitate în lumea ”amazoanelor”
După ce criterii sunt selecționate cele care formează arca amantelor din politica dâmbovițeană? Sânizmă, curizmă, soldizmă și disponibilitatea de a trece prin torpezii protectorului? După ce îndeplinesc, cumulativ, aceste criterii dobândesc ifose de neveste de nomenclaturist (trufia parvenitelor, sîc!), doar pentru că sunt amantele lu` nu-știu-care pește prăjit din politica mioritică. Au fost distribuite în posturi comice, incompatibile cu pregătirea lor, unde joacă doar rolul de ficus. Uneori selecția lor s-a făcut prin “coup de foudre” la triajul organizat cu prilejul diverselor evenimente de partid.
Când sunt întrebați ce caută ELE acolo, pe posturile unde ard competența pe rug, într-o stridentă inadecvare, polticienii dau răspunsuri cu mantă sau folosesc strategia persiflarii, râzându-ne în față, ca unor tâmpiți. E greu să evadezi de sub tirania silicoanelor folosind un balet de argumente puerile.
Desi, multe dintre ele, au fost tăvălite prin cerneală și tastaturi, cu tot felul de apelative (venusiene, amazoane, culcărețe) niciuna nu s-a urnit de pe locul bugetaro-hedonist.
Punctul “culminant” este când se dă firmanul pentru menținerea amantelor pentru un viitor mandat în diversele funcții bugetare. Șeful obscurului sinod de partid spune: ”Eu, unul, zic să mai facă un mandat EA (prefericita) acolo, că a făcut treabă bună”, iar cei din echipă, deși știu că EA este o pafaristă și n-a scos un ciot sonor ani de zile, aprobă în cor. Deh, ce să-i faci, legea conservării poziției și avantajelor în manelizatul domeniu bugetar, care a devenit un fel de spa, cu mare grad de atractivitate pentru funcțiile cu lipici.
De ce am scris aceste randuri ? Doar pentru a aduce în atenție o altă modaliate de jefuire a banului public, prin angajări de persoane incompatibile cu competența, care contribuie din plin la plumbuirea submediocrității.
Nu sunt misogin, nici invidios, nu vreau să rujez cele spuse până aici și nici nu vreau să fiu ținta vreunei organizații feministe pentru acest pamflet. Vreau să trag un semnal de alarmă pentru mlaștina morală în care ne complacem. Aceste rânduri nu sunt despre femeia politică, ci despre amanta din politica dâmbovițeană.
Inchei aceste rânduri cu ce spunea alde Dumas-tatal, pentru tot ce se întamplă în lume și în viață : cherchez la (in)femme.
Dar nu înainte de a solicita aprinderea a doua felinare roșii pentru clasa politică: unul pentru întregul bordel politic din ultimii 30 de ani, iar altul pentru așternutul comun în care se iubesc, de câteva săptămâni stânga și dreaptă, torpilând grav și ultima fărâmă de încredere în clasa politică.
