Peştera este săpată de pârâul Horoaba în calcarele jurasice din sud-estul muntelui Bătrâna, Masivul Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Peşterii, notează Dan Ghinea în lucrarea “Enciclopedia Geografică a României” (ediţia a III-a, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002).
Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar numit Obârşia Ialomiţei, situată sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 de metri de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi Bucura Dumbravă
În lucrarea “Peştera Ialomiţa şi Casa Peştera”, publicată de alpinistul Mihai Haret în 1924, peştera este localizată astfel: “În fundul văii Ialomiţei, nu departe de primele ei începuturi, sfredelită într-un perete stâncos, înalt de peste 100 m, şi în mijlocul unui defileu sălbatic, umed şi întunecos, străbătut ca o vijelie de valea zgomotoasă, se află cunoscuta şi mult-cercetata Peştera Ialomiţei, una dintre cele mai importante excavaţiuni din Carpaţii Meridionali”.
Toate potecile, venind de la Vârful Omu, Babele, Vârfu cu Dor, Bran, te conduc către acest punct turistic. Linia de telecabină Buşteni-Babele-Peştera facilitează accesul spre aceste locuri pitoreşti.
Peştera Ialomiţei este o peşteră mare, cu o lungime de 804 m, ce prezintă galerii fosile şi active, fiind dispusă pe două etaje, potrivit volumului ”Peşteri din România” (1976). Intrarea, orientată spre est, are dimensiuni impunătoare – 40 de metri lăţime şi 20 de metri înălţime. Până în punctul Pasajul, aflat la circa 30 de metri de la intrarea în peşteră, galeria păstrează dimensiunile portalului, fiind cunoscută sub denumirea de Grota lui Mihnea Vodă. Printr-un culoar larg de 1-2 metri şi înalt de 1,5-2 metri se face trecerea într-o primă sală numită ”Bolta lui Decebal”, puternic ascendentă spre vest. De aici, se urcă pe scări o galerie lungă de 60 metri până La Răspântie, de unde se poate coborî în dreapta într-o mică sală, drumul intersectându-se cu traseul pârâului din subteran.
Urmând direcţia principală se ajunge în Grota Urşilor, un imens gol subteran lung de 75 de metri şi lat de 30-40 de metri, în care blocuri de calcar prăbuşite din tavan acoperă în întregime planşeul. Cavitatea a fost denumită astfel datorită numeroaselor schelete de urs de peşteră (Ursus spelaeus) descoperite aici. Din Grota Urşilor se coboară spre vest şi se urmează cursul râului subteran, care vine pe o galerie strâmtă şi înaltă, pe o distanţă de numai 20 de metri. Se continuă drumul pe o galerie seacă până La Altar. Printr-o deschidere de dimensiuni reduse se intră într-o galerie largă de 12-15 metri, iniţial ascendentă, apoi orizontală, care se termină după 45 de metri într-o fundătură. Descoperirea mai târzie a acestui sector terminal, precum şi dificultăţile de pătrundere au contribuit la o mai bună păstrare a concreţiunilor existente. O altă galerie greu de parcurs care se deschide în peretele nordic conduce în etajul inferior, situat cu 9 metri mai jos şi scăldat de apa pârâului subteran pe o lungime de 80 de metri.
Temperatura în peşteră se situează între 9 şi 12 grade Celsius, umiditatea ajungând până la 85-100%. Fauna este una obişnuită, remarcându-se prezenţa unei specii troglodite de coleoptere (Duvalius procerus) răspândită în afara peşterii, pe munţii din jur, se consemnează în volumul ”Enciclopedia Geografică a României” (ediţia a III-a, 2002).
Peştera Ialomiţei a fost închisă în 2014 şi redeschisă un an mai târziu, după o serie de lucrări de reabilitare, în cadrul cărora a fost modernizată aleea de acces la peşteră, căile de acces în interior, au fost refăcute instalaţiile electrice şi a fost amenajat un punct de informare turistică. La intrarea în peşteră a fost instalată o scenă pentru oficierea de slujbe sau pentru susţinerea unor concerte
În secolul al XVI-lea, la intrarea în peşteră a fost ridicată mănăstirea Ialomiţei, ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Mihnea cel Rău. Construcţia a ars în 1818. Actualul schit aflat în apropierea Peşterii Ialomiţa a fost ridicat în 1901, ctitorul principal fiind ieromonahul Ieronim II. Biserica a fost sfinţită în 1911 de stareţul Dionisie al mănăstirii Sinaia. În 1994, a început construcţia unei noi biserici, tot la intrarea în peşteră, sfinţită de IPS arhiepiscop Vasile Costin, cu hramul “Sf. Apostoli Petru şi Pavel.
Peştera Ialomiţei poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 9-13 şi 14-18.
