În cazul unui al treilea ministru, Nadine Dorries, de la cultură, farsa nu a avut succes.
„Aceasta este o practică standard pentru operaţiunile de informaţii ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic. El a adăugat că dezinformarea face parte din strategia Kremlinului pentru a abate atenţia de la ilegalitățile şi abuzurile pe care le comite armara rusă în Ucraina.
Joia trecută, ministrul Ben Wallace a devenit suspicios în timpul unei convorbiri video în care i s-au pus câteva întrebări „înşelătoare”.
„Aţi primit substanţa pe care v-am trimis-o?”, l-a întrebat falsul premier ucrainean pe ministrul britanic al apărării care se află în acel moment în Polonia şi care i-a răspuns că nu ştie la ce se referă.
Impostorul ar fi menţionat totodată mai multe nume de care Wallace nu auzise.
Demnitarul a cerut să se facă o investigație, dar semne de întrebare serioase despre securitatea în interiorul executivului britanic au apărut după ce ministra de interne Priti Patel a anunţat că şi ei i s-a întâmplat acelaşi lucru.
Nu este prima dată când membri ai guvernului britanic sunt ţintele unor farse de acest tip.
În mai 2018, Boris Johnson, la acea vreme ministru de externe, a vorbit despre relaţii internaţionale şi a avut un limbaj vulgar într-o discuţie cu un bărbat care pretindea că este premierul Armeniei.