Suspectul, un cetățean italian, a fost reținut la 5 februarie 2025 și se crede că a condus un grup infracțional implicat în fraude sistematice cu fonduri UE.
Membrii grupului infracțional organizat au acționat în România între 2019 și 2024, participând la licitații organizate de autoritățile române prin intermediul a trei consorții italiene.
Aceste licitații, legate de construirea și reabilitarea sistemelor de distribuție a apei potabile și de canalizare, au fost urmărite fie în calitate de asociați ai societăților românești, fie în calitate de terți susținători.
Prin intermediul consorțiilor italiene, inculpații au participat la 23 de licitații, în valoare de 300 de milioane EUR din fonduri UE, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 și Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027. Au reușit să câștige 13 licitații, în calitate de asociați sau susținători ai unor companii românești, cauzând un prejudiciu estimat la peste 100 de milioane de euro.
„Pentru a-și dovedi capacitatea financiară și experiența în proiecte similare, aceștia ar fi furnizat documente false, inclusiv bilanțuri care atestau că societățile italiene aveau o cifră de afaceri anuală medie de peste 50 de milioane EUR. În realitate, potrivit anchetei, cifra de afaceri era de 30 de ori mai mică. De asemenea, au prezentat contracte pentru executarea de lucrări în Irak care, pe baza probelor, nu corespundeau adevărului”, se arată în comunicatul Parchetului European.
Mafia italiană, în căutare de profit în România
O anchetă ”România, Te Iubesc” arată cum firmele din străinătate găsesc noi oportunități economice în țara noastră, unele în afara legii. Sunt firme din Turcia și chiar din Italia care au legătură și cu Mafia din peninsulă.
Cu documente false care atestă experiența în lucrări, aceste firme se înscriu la licitațiile din țară pe fonduri europene. Sunt în strânsă legătură cu firme de la noi. Iar beneficierii – în mare partea autoritățile locale – nu văd la timp neregulile.
Lucrări de sute de milioane de euro ar putea fi blocate după ce procoprii de la Parchetul European au intrat în ”industria fraudei”.