La conferința de presă de după semnarea noii înțelegeri, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a oferit câteva răspunsuri cel puțin bizare atunci când a fost întrebat despre legăturile dintre fotbal și pariuri, și dacă nu e prea mare dependența fotbalului românesc de pariuri, mai ales în cazul unor potențiale modificări legislative ce privesc jocurile de noroc.
„Este o direcție asupra căreia vă invit să reflectați, și care cu siguranță își aduce contribuția în ceea ce privește audiențele TV și numărul de spectatori, în toate competițiile fotbalistice, aș putea spune. Nu în mod întâmplător vedem, să spunem, un trend ascendent al numărului de spectatori care revine pe stadioanele din România.”, a răspuns Răzvan Burleanu.
Practic, președintele FRF nu a făcut altceva decât să transmită publicului faptul că datorită implicării caselor de pariuri în competițiile fotbalistice majore din România, numărul spectatorilor pe stadioane a crescut. Nimic mai fals! De altfel, Burleanu nu a putut prezenta o statistică în acest sens.
Răzvan Burleanu a continuat să prezinte informații cel puțin îndoielnice, pe care nu știm, dar putem să bănuim de unde le-a primit, care fac trimitere la un presupus nou profil al pariorului, afirmând că în prezent acesta este reprezentat de persoane cu venituri din ce în ce mai mari, iar asta înseamnă că acei jucători la pariuri ajung pe stadioane sau în fața televizoarelor în timpul partidelor de fotbal.
Pentru a întări cele afirmate mai sus, Burleanu s-a arătat îndreptățit să considere că forul pe care îl conduce și-a ales foarte bine partenerii din zona de pariuri, astfel că nu poate fi vorba de vreun risc. Totuși, președintele federației române de fotbal nu a precizat care ar fi aceste riscuri.
Fotbalul din Occident nu face casă bună cu pariurile
În țările din vestul Europei nicio competiție majoră nu este legată atât de strâns legate de fenomenul pariurilor cum se întâmplă în România, unde toate ligile și cupele poartă numele unei case de pariuri.
„Dacă ne uităm în alte confederații, nu doar la nivel de FIFA sau UEFA, o să regăsim din nou parteneri precum Betano, parteneri în Coppa America. Inclusiv la UEFA dacă ne uităm în competițiile intercluburi.” – Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Nimic mai fals! Marile federații sau campionate de fotbal din Occident nu au ca parteneri principali case de pariuri, așa cum fals a afirmat Burleanu. Doar federațiile de fotbal din Italia și Germania au, într-o lungă listă de sponsori, abia pe locul trei, astfel de parteneri. La final, Burleanu a declarat că parteneriatele cu casele de pariuri aduc doar rezultate pozitive, întregului „ecosistem fotbalistic”, dar și integritate în fenomenul fotbalistic național.
Îngrijorător
Fenomenul pariurilor sportive în România a explodat pur și simplu în ultimii zece ani. Nici măcar farmaciile nu mai ţin pasul cu sediile pariurilor. Sunt cu aproape 50% mai multe case decât locaţii în care se vând medicamente. Discrepanţa e şi mai mare faţă de alte lucruri de care o persoană are nevoie în mod relativ constant: numărul sucursalelor bancare e de 3 ori mai mic, iar în privinţa teatrelor (77 de săli) şi sălilor de cinema (393), comparaţia naşte un rezultat şocant: sunt de aproape 30 de ori mai multe case de pariuri! Sălile de pariuri depășesc de 30 de ori numărul teatrelor şi sălilor de cinema luate la un loc!
Numărul tot mai mare al românilor care joacă la pariurile sportive este explicat prin dezvoltarea aplicațiilor online, care le permit să joace de acasă. În România sunt puține restricții pentru publicitatea la jocurile de noroc. Spoturile sunt difuzate inclusiv la televizor, uneori chiar și în timpul zilei. Statul român încă nu face nimic să restricționeze publicitatea, nici măcar pe cea de lângă școli. În schimb, percepe taxe mari de la patroni și pare că trece cu vederea efectele negative asupra cetățenilor săi.