„Sunt rugăciuni chiar consacrate şi arată că omul se poate ridica deasupra acestor slăbiciuni, pentru că bolile psihice au o strânsă legătură cu trăirea omului, pentru copii au legătură strânsă cu păcatele părinţilor. Anumite momente din viaţă, sperietură, panică, poate duce la boală psihică şi sigur, sunt atât de diversificate aceste boli psihice”, a afirmat arhiepiscopul Tomisului, la Radio Dobrogea, potrivit News.ro.
ÎPS Teodosie a afirmat că mulți bolnavi care s-au rugat cu „hotărâre, jertfă și dragoste” au primit un ajutor mai semnificativ prin rugăciune decât cel oferit de medicamentele pentru aceste afecțiuni.
„Şi trebuie să spun mulţi din cei ce au putut să vină cu toată hotărârea, cu jertfa şi cu dragostea de a se ruga lui Dumnezeu şi a primi ajutor au primit mai mare ajutor prin rugăciune decât prin anumite medicamente pentru neajunsurile psihice şi Dumnezeu biruieşte orice neputinţă”, a adăugat Teodosie.
Afirmațiile Arhiepiscopului Tomisului au fost făcute în cadrul unei emisiuni radiofonice săptămânale, unde a fost întrebat despre rugăciunile recomandate pentru bolile psihice. Cu toate acestea, Teodosie nu a specificat care sunt rugăciunile concrete pentru persoanele afectate de afecțiuni psihice.
Declarații controversate ale ÎPS Teodosie
Recent, în cadrul unei emisiuni la același post de radio, o femeie căsătorită l-a întrebat pe arhiepiscop cum să procedeze dacă dorește să poarte o eșarfă pe cap la un eveniment, dar familiei îi este rușine de acest gest.
„O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. Cum să îi fie ruşine? Chiar dacă pune o pălărie, o bască, dar nu e cu capul descoperit. Dacă sunt atâtea mofturi la cineva, acoperiţi-vă cu ceva capul”, a răspuns ÎPS Teodosie.
Nu este singura declarație a lui Teodosie care a stârnit controverse. În urmă cu câteva săptămâni, ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie care a întrebat cum poate scăpa dintr-o relație cu un soț abuziv să-și „ducă crucea“, subliniind că a primit „taina cununiei”.