Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost modificată cu aprobarea Senatului și a Camerei Deputaților, la finalul lunii aprilie proiectul de completare fiind promulgat pe repede înainte de Președintele României, în ciuda protestelor mai multor organizații neguvernamentale și, cel mai important, în pofida observațiilor Colegiului Psihologilor din România, singurul organism profesional care reglementează activitatea specialiștilor pe ale căror analize se pot întemeia deciziile prevăzute de normativul incriminat.
Punctul de vedere pertinent al Colegiului Psihologilor din România a fost transmis anterior în atenția tuturor comisiilor Camerei Deputaților, însă nu a fost luat în considerare, solicitarea de retrimiterea spre dezbatere Parlamentului a proiectului de lege PL-x nr. 698/2022 fiind ignorată și de Președintele României.
Noul normativ face abstracție, practic, de noțiunea de „alienare parentală”, definită ca o tulburare de relație și aplicabilă în practica diagnosticării de către psihologi a copiilor din familiile separate, introducând un concept total impropriu, acela de „înstrăinare părintească”, care definește mai degrabă o situație factuală, cu rol în calificarea juridică a unor acțiuni viitoare.
Practic, copilul aflat în custodie la unul dintre părinți, copil care își respinge celălalt părinte invocând abuzuri ce nu pot fi dovedite juridic, este în pericol să ajungă în plasament. Chiar dacă copilul acuză potențiale abuzuri sexuale, fizice sau psihologice, DGASPC-urile pot decide, cu de la ele putere, spre exemplu, că de fapt toată vina pentru care copilul își refuză părintele abuzator aparține părintelui care îngrijește copilul, acesta din urmă nefăcând toate eforturile pentru a-și convinge copilul să plece. Ca urmare, copilul este luat de lângă părintele care îl îngrijește, este internat într-un centru, i se pune ștampila de ”înstrăinare părintească” pe un raport întocmit de către funcționari care nu au calificări și formări în acest sens, și riscă să ajungă fix în brațele părintelui abuzator, în eventualitatea în care acesta, cu raportul DGASPC în mână, se va adresa instanței de judecată, cerând decăderea din drepturi a părintelui care a îngrijit copilul și chiar mutarea domiciliului minorului.
Cu alte cuvinte, în primul rând modificarea normativă aprobată de Iohannis neagă copiilor – victimă dreptul de a se ține departe de părintele abuziv, deși este logic ca un copil abuzat să se protejeze, să se ferească, să se îndepărteze de părintele autor de rele tratamente. În al doilea rând, noul normativ îi obligă, în cazul cuplurilor separate, pe copiii aflați în custodia unuia dintre părinți, să îl accepte și pe cel de-al doilea, chiar potențial abuzator, de teamă să nu fie trimiși în plasament de un DGASPC cu drepturi amplificate, instituția putând lua acestă decizie în condițiile în care suspectează, total necalificat, că ar fi vorba de ”înstrăinare părintească”.
În consecință se poate spune că președintele Iohannis nu a făcut decât să promulge o lege care neglijează actele de violență în familie, impunând instituționalizarea forțată, vremelnică și, ulterior, chiar perpetarea cazurilor de abuz.
Colegiul Psihologilor acuză discriminarea specialiștilor cu liberă practică
Colegiul Psihologilor din România (CPR) acuză faptul că noul normativ limitează diagnosticarea alienării parentale exclusiv de către psihologul din cadrul Direcției Generale de Asistența Socială și Protecția Copilului (DGASPC), care nu are calitatea de psiholog expert, în conformitate cu actele normative ce reglementează profesia de psiholog cu drept de liberă practică, respectiv activitatea de expertiză psihologică, adoptate de către forurile de conducere ale Colegiului Psihologilor din România. De asemenea, CPR consideră injustă atât limitarea situației de ascultare a minorului numai de către sau în prezența unui psiholog din cadrul DGASPC, cât și faptul că noua lege nu ia în considerare că psihologii își exercită profesia și în alte forme de organizare decât cele instituțional statale.
