Într-un interviu pentru Europa Liberă, el a declarat că nu pot exista discuții despre federalizarea Republicii Moldova, iar dorința liderilor de la Tiraspol de a obține independența regiunii separatiste este irealizabilă, transmite Știri.md.
„Din ce am văzut până acum, Tiraspolul insistă pe independență, pe încheierea unui Acord de pace. Aceste lucruri nu au cum să se întâmple. Noi suntem deschiși pentru discuții, pentru un dialog referitor la un statut al acestei regiuni în conformitate cu deciziile luate până acum la ministeriale OSCE și rezoluțiile adoptate pe marginea acestui dosar, respectând principiul integrității teritoriale a Republicii Moldova. Nu poate fi vorba despre discuții despre altceva decât integritatea teritorială a Republicii Moldova și statutul acestei regiuni în componența Republicii Moldova”, a precizat Oleg Serebrian.
Potrivit vicepremierului, războiul din Ucraina a adus conflictul transnistrean în atenția internațională mai mult ca oricând.
„Nu e un secret pentru nimeni că anume războiul din Ucraina a atras din nou masiv atenția comunității internaționale asupra dosarului transnistrean. Niciodată după 1992, poate nici în 1992 chiar, dosarul transnistrean nu a fost atât de mult în vizorul presei internaționale, în vizorul factorilor internaționali de decizie ca acum, în contextul războiului din Ucraina”, observă șeful Biroului politici de reintegrare.
Războiul pornit de Rusia în Ucraina a apropiat cele două maluri de Nistru din punct de vedere social și economic, susține Oleg Serebrian. În prezent, 90% dintre locuitorii regiunii dețin cetățenia Republicii Moldova, iar 70% din relațiile comerciale ale regiunii sunt cu Uniunea Europeană.
„Faptul că 90 la sută din cetățenii acestei regiuni sunt cetățenii noștri, este o mișcare extraordinară înainte. Acum 10 ani, probabil, cifra era de 10-15 la sută. Acest lucru favorizează procesul de soluționare a conflictului. Cred că cetățenii din regiunea transnistreană își doresc normalitate și acest factor este poate mai important decât așteptările unor capitale, fie și foarte mari”, a spus vicepremierul.
În opinia lui, și statutul de țară candidată pentru aderarea la UE, cu facilitățile economice de care va beneficia R. Moldova, vor determina locuitorii și oamenii de afaceri din regiune să se orienteze mai mult spre partea dreaptă a Nistrului.
„În 2013, odată cu liberalizarea regimului de vize, s-a produs o pașaportizare masivă a populației din regiunea transnistreană. Odată cu anul 2013 a început un proces de reintegrare socială, invizibil, dar foarte important”, afirmă vicepremierul.
El recunoaște, totodată, că pentru cele mai multe dosare legate de problema transnistreană (cum ar fi accesul fermierilor din Dubăsari la terenurile lor sau autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița) autoritățile constituționale găsesc soluții doar pentru perioade scurte.