”Două echipaje de la Staţia de pompieri Ţăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme şi nouă persoane (5 adulţi şi 4 copii), produs în localitatea Platoneşti”, a transmis, marţi, ISU Ialomiţa.
Cinci persoane au fost rănite
Accidentul s-a produs pe DJ DJ212.
”În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (4 adulţi şi un minor în vârstă de 17 ani), conştiente şi cooperante, cărora li s-a acordat primul ajutor medical la locul intervenţiei, ulterior acestea au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. În sprijinul salvatorilor au intervenit şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, a mai transmis sursa citată.
Celelalte persoane implicate în accident nu au necesitat transportul la spital.