Aceste rânduri nu sunt despre necesitatea subvenționării unei părți din costul combustibilului, ci despre modalitatea în care s-a făcut aceasta.
Zgârcenia de care a dat dovadă coaliția de monolit ne-a arătat că are probleme serioase, și nu poate să arunce cu bani pe fereastră. Are casă grea, cum s-ar spune. Păi chiar are casă grea, un imens aparat bugetar care trebuie întreținut, și ale cărui venituri sunt intangibile.Căci acolo este bazinul electoral și, mai toate partidele, se orgasmează pe lânga cei ce se cuibăresc prin pletorica administrație publică semieșuată, o categorie privilegiată, protejată și ghiftuită.
5 bani 10 bani, 15 25 de bani…
Dacă s-ar fi umblat la TVA-ul pentru combustibil sau la acciza, plăcinta bugetului s-ar fi diminuat considerabil. 25 de bani afecteză foarte puțin plăcinta bugetară.
Bugetul de stat consolidat(ăla mare) este un tablou cu doua rubrici: venituri și cheltuieli. El când a fost întocmit a avut ceva ficțional, s-a marjat pe venituri iluzorii pentru a încăpea cheltuielile, multe dintre acestea fiind rigide. Încă de la aprobarea acestuia, gheața bugetară era foarte subțire.Și s-a ajuns acum ca la venituri de 28-30% din PIB să ridicăm pretenții de 40% cheltuieli.
Când s-a aprobat Legea salarizării unice(fără niciun calcul de fundamentare), un fel de Ordonanța 13 în plan salarial, s-a aruncat cu bani ca-n lăutari.Nimeni nu și-a pus problema de unde, a contat doar ”noi suntem cei care am dat ”.
5 bani 10 bani, 15 25 de bani…
La câteva zile de la această mărinimie (schema de sprijin cu 25 de bani de la buget, restul de la benzinar), aplaudată și de președinte( 50 de bani sunt, totuși, 50 de bani) guvernul a declanșat un bullying fiscal, cotrobăind prin lucrurile firmelor și cetațenilor, în căutare de bani, deși promisese că nu o va face, cel puțin nu anul acesta.Și toate acestea se întâmplă doar pentru a nu-l deranja pe Bugetar –voda din cuibarul perfect. Se vrea consolidare fiscală, dar numai prin creștrea veniturilor prin taxare suplimentară, adică printr-o forma de agresiune instituțională.Cheltuielile sunt tabu, nu plec după fentă, cea cu 10% reducerea cheltuielilor în administrație este un banc balcanic. Anticipând chelălăielile care ar fi apărut dacă s-ar fi diminuat salariile în administrația publică, coaliția monolit a pus batista pe țambal.După ce au transformat bugetul de stat într-un Enron românesc au pornit în căutare de bani printr-o impozitare ”prea ca la țară”. Highereala la care au supus firmele trădează o foame delirantă de bani.Halal solidaritate: iei zece piei dupa unul ca să faci unuia haină fashion.Statul, disperat, în foame de bani, își trimite, iarăși, portărei după cașcavalul aducător de voturi. Astfel “babuinul-antreprenor”( licența aparține ministrului de finanțe) devine, și mai mult, furnizor de pescheș pentru neclintitul bugetar. Se accentuează și mai mult statutul de “șerb” al privatului în relația cu bugetarul. De la 1 august modificările Codului fiscal au adus pe capul economiei un mix de noi taxe și impozite.Nevoia de bani a atacat mediul economic. Totuși, taxarea suplimentară poate amplifica recesiunea. Nu trebuie să trecem cu vederea modul lamentabil în care statul întoarce către cetățean servicii de proastă calitate, în contrapartidă pentru sumele încasate de la acesta.
5 bani 10 bani, 15 25 de bani…
Și toate acestea se petrec în timp ce sunt sinecuriști care pot cumpăra din venitul lunar peste 200 de plinuri de combustibil. Și, mai spunea premierul, cu o gândire locotenentă, că în societatea noastră e nevoie de solidaritate. Aiurea! E nevoie ca cei privilegiați să-și păstreze privilegiile și, la rândul lor, prin vot, să mențină actuala clasă politică la putere. Statul a aplicat iar principiul “prima dată îmi pun mie” , și, dacă mai rămâne pun și la ceilalți. E vorba de acei sinecuriști care au salarii de câteva ori mai mari decât al președintelui țarii, deși Legea salarizării unitare, care a fost un mare hit, interzicea aceasta. Per total, Legea salarizării unitare a vândut blana ursului din pădure, întrucât bani nu au fost niciodată pentru dezmățul legiferat. Creșterile salariale din această lege au mers sincron cu împrumuturile.De când s-a trecut la anonimizarea salariilor, la unele categorii bugetare, se presupune că sunt privilegiați ale căror salarii se apropie de veniturile lui Biden.
5 bani 10 bani, 15 25 de bani…
Ce posibilități ar fi avut guvernul de a se implica, în mod responsabil, în schema de sprijin pentru a evita derizoriul 25 de bani.
În studiul “Politicile eronate ne scumpesc viața” publicat de trei profesori universitari din Bucuresti și Cluj(Christian Năsulea, Radu Nechita, Diana Florentina Năsulea) se arată că acciza pentru benzina este de 2458,10 ron/tona, ceea ce înseamnă 1,89 lei/litru.La motorină acciza este de 2052,89 lei/tonă, ceea ce însemnă 1,73 ron/litru, CNRNDFN(autorii studiului) afirmă că în data de 25 aprilie 2022 , un litru de benzină costa “la pompă”, în medie, 7,84 lei, iar motorina 8,72 lei. Fără TVA și fără accize, litrul de benzină ar fi costat 4,7 lei, iar cel de motorină 5,6 lei. Rezultă că 39% din sumele plătite pentru benzină și 36% din cele pentru motorină merg la bugetul de stat sub formă de TVA și accize.
Concluzia lor este una singură: reducerea accizei la carburanți ar avea un efect benefic asupra economiei, dat fiind faptul că prețul carburanților influențează prețul celorlalte produse de pe piața. Da, dar ar fi afectată, prea mult, plăcinta bugetara(bancomatul) de unde se plătesc sinecurile pentru colecția de pile de partid din administrație.Căci e mai aproape cămașa decât haina.
Înainte de a da enter, în locul tradiționalelor pastile de înțelepciune, fac o invitație guvernanților: hai să ținem cont, de această dată, de argumentele celor trei știutori de carte…
Băcanu Gheorghe