Deputatul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și participație improprie la fals intelectual, în formă continuată.
Daniel Gheorghe Rusu (47 de ani) a fost ales deputat de Alba la alegerile din 2020, pe listele AUR, partid din care a plecat în mai 2022. Acum, el este deputat neafiliat.
Din 2004 și până în 2020, Rusu a fost primar al comunei Şpring din judeţul Alba.
DNA a anunțat, joi, că l-a trimis în judecată pe Daniel Rusu pentru abuz în serviciu (patru fapte, din care două în formă continuată) și participație improprie la fals intelectual, în formă continuată, fapte care ar fi fost comise în perioada în care era primar.
În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată și firma SC Transilvania Total Invest SRL, dar şi administratorul acestei companii (S.F.N), pentru complicitate la abuz în serviciu.
Acuzațiile pe care DNA i le aduce deputatului
Conform procurorilor DNA, în perioada 2016-2020, Daniel Gheorghe Rusu, în calitate de primar al comunei Șpring, județul Alba, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prin următoarele fapte:
- Ar fi dispus, pe o perioadă de aproximativ șapte luni, ca în timpul programului de lucru mai mulți angajați ai instituției pe care o conducea și angajați ai filialei județene Alba a comunelor din România (delegați să-și desfășoare activitatea în cadrul Primăriei comunei Șpring) să desfășoare, folosind utilaje ale primăriei, lucrări de construire la trei imobile, dintre care două aparțineau edilului.
- Ulterior, Rusu ar fi determinat o subordonată să consemneze, fără vinovăție, date necorespunzătoare adevărului, cu ocazia completării foilor colective de prezență deși cunoștea faptul că numărul de zile lucrate de către angajații respectivi, menționate la rubrica ”zile lucrate”, nu ar fi corespuns adevărului.
- Ar fi achitat administratorului SC Transilvania Total Invest SRL suma de 82.000 lei reprezentând contravaloarea unor servicii de curățare pășuni, în condițiile în care activitățile respective nu ar fi fost executate, societatea nedispunând de resursa umană și utilajele necesare executării acelor obligații contractuale;
- Ar fi dat spre folosință unei persoane o suprafața de 8,5 hectare de pășune pe termen nelimitat și gratuit;
- Ar fi închiriat de la o societate comercială o suprafață de teren de 6.326,5 m.p. pentru a parca trei utilaje/autospeciale ce aparțineau Primăriei comunei Șpring.
- Prin aceste demersuri, a fost produs Primăriei comunei Șpring și filialei județene Alba a comunelor din România un prejudiciu total de 175.376 lei.
Procurorii spun că în acest dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, iar Primăria comunei Șpring și Filiala Județeană Alba a Comunelor din România s-au constituit parte civilă în proces.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.