Momentul de cotitură este cu atât mai clar cu cât reforma introduce o “verificare” obligatorie a migranţilor care sosesc la frontierele UE, constând în înregistrarea acestora în baza de date comună EURODAC, lucru care ar fi fost de negândit pe vremea Angelei Merkel, o susținătoare feroce a multiculturalismului. Reușita oficialilor în acest sens este de altfel cu atât mai mare cu cât în acest proces au trebuit armonizate vocile tuturor statelor, inclusiv ale celor cu politici deosebit de restrictive la adresa migrației, cum ar fi Austria și Ungaria.
“Am scris o pagină de istorie”, a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu această ocazie. “Lucrăm la asta de mai bine de zece ani. Dar ne-am ţinut de cuvânt. Un echilibru între solidaritate şi responsabilitate. Aceasta este calea europeană”, a scris ea pe reţeaua X.
Mișcarea vine în contextul în care UE se confruntă cu o creştere a cererilor de azil, care au ajuns la 1,14 milioane în 2023, cel mai ridicat nivel din 2016, potrivit Agenţiei Europene pentru Azil. Intrările “ilegale” în UE sunt, de asemenea, în creştere, la 380.000 în 2023, conform Frontex.
Trend ireversibil pentru moment
Asta nu înseamnă însă că nu au existat și voci contrare asumării acestei reforme, venite în special de la organizații tradițional de stânga, cum ar fi Human Rights Watch, Amnesty International, Comitetul Internaţional de Salvare sau Oxfam, care le-au cerut deputaţilor europeni să respingă Pactul, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la “detenţia familiilor cu copii” şi “incriminarea” migranţilor.
Având în vedere, însă, că tocmai de la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene a venit această reformă foarte amplă și de o mare importanță, acest lucru arată clar care este tendința în Europa. Mai mult protecționism, mai mult accent pe identitatea și valorile naționale, lucru pe care organizațiile amintite anterior nu mai au cum să-l schimbe și care pune mișcări precum woke în minoritate, cel puțin în Europa.
Cât despre reformă în sine, ea va trebui acum să fie validată oficial de statele membre, probabil la sfârşitul lunii. Obiectivul negociatorilor este adoptarea finală înainte de alegerile europene din iunie.
Regretele lui Merkel
Cu toate că a fost una dintre cele mai cunoscute susținătoare ale fenomenului, Angela Merkel însăși a declarat la o întâlnire din 2010 cu membrii tineri ai partidului ei, Uniunea Creștin-Democrată, că „Abordarea multiculturală în privința integrării imigranților a eșuat complet.” Această afirmație a avut ecou într-o declarație a președintelui francez Nicolas Sarkozy, care a spus că modelul multicultural este un “eșec” în Europa.