Anunțat cu surle și trâmbițe, drept evenimentul anului, Congresul Partidului Popular European a pus Bucureștiul pe harta politică a Europei. Cel mai important grup politic din Parlamentul European și-a anunțat realesul: Ursula von der Leyen.
În timpul reuniunii nu s-a înregistrat nicio surpriză. Realeasa va concura cu ceilalți candidați ai suveraniștilor, ai stângii, ai social-democraților și ai verzilor. Mult visatul Spitzenkandidat (candidatul principal) va avea șansă, doar dacă nu se schimbă harta politică, în urma votului din 9 iunie 2024.
Principalul câștigător pe termen mediu pare a fi PNL. Liderii săi s-au venerabilizat. Intră în alegeri ca rudele celei mai mari familii europene. Dar electoratul a vibrat consonant sau disonant? Nu cumva cununa de lauri e de unică folosință, așa cum a fost un alt Congres al PPE pentru Partidul Democrat, în 2012? Atunci, întreaga elită a venit la București pentru a-l salva pe Băsescu, iar la scurt timp PD-ul s-a atomizat. I-a luat locul PPDD și nu și-a mai revenit până la fuziune. Cam asta a fost reacția poporului la vizita ștabilor de la Bruxelles. Poate că liberalii bătrâni – vorbesc despre cei autentici, nu despre burdujiști – își mai amintesc despre cum tuna și fulgera Crin Antonescu împotriva PPE: „România nu va fi sclava Europei,” decreta atunci liderul liberal. Președintele Wilfried Martens l-a urecheat în conferință de presă, iar la scurt timp și-a pierdut aura politică, ca la un semn. Iar pedeapsa a căzut fără milă.
În gena liberală e stocată pățania lui Crin Antonescu. De atunci, nimeni nu mai are curajul să mârâie împotriva stăpânilor „falnici și înțelepți.” E mai lesne să fii cuvios, decât războinic! Capul plecat, parcă așa se spune-n popor, sabia nu-l taie.
Țepe, pentru capetele plecate în fața sabiei
În altă ordine de idei, nu cred că există vreun român, cât de cât informat, să nu fi aflat de imensa țeapă cu succesul anunțat: PPE susține “aderare deplină” a României și Bulgariei la Schengen, conform celor declarate de politicieni că ar fi rămas scris în Manifestul PPE. Deși am solicitat documentul, nimeni nu l-a văzut. Nu e postat niciunde, ceea ce ne îndeamnă să credem că fie e o cacealma, fie ascunde prevederi secrete despre viitoarea cursă a înarmărilor.
Bucuria „aderării depline” n-a durat decât câteva ore. Liderul Partidului Popular din Austria (ÖVP), Christian Stroke, a anunțat – imediat după terminarea votului pentru programul politic al PPE – că Austria nu este de acord cu aderarea României și Bulgariei la Schengen, pe motiv că acesta este stricat și reparat. Nefiind o voce particulară, a respins mai multe puncte din programul Ursulei von der Layen, inclusiv intenția grupului popular european de a milita pentru anularea principiului unanimității voturilor în Consiliul European.
Șiret din fire, cancelarul Karl Nehammer a venit doar ca să facă poza de grup și să-l întâlnească pe Klaus Iohannis, care n-are nimic împotriva sa. Jocul PPE e de tip mușcă și fugi, așa cum am mai spus. Dacă nu reușește să compună majoritatea, ideile de la București vor fi uitate. Dar sunt tot mai convins că PPE „trebuie” să câștige, dintr-o singură rațiune: SUA vor să trimită soldații europeni pe front. Și atunci e nevoie de o dictatură democratică. Orice împotrivist va fi stigmatizat. La urne votează lumea, dar iese cine trebuie. Oligarhii buni ai lumii nu-și mai permit pansamente democratice.
Pax America s-a încheiat cam demult. Azi, Europa e nevoită să întoarcă favorurile Planului Marshall. Sigur că noi, est europenii, vom fi doar carne de tun.
Ce a câștigat românul de rând din București? Nervi în trafic. Mai multe ore de stat pe carosabil și nu în ultimul rând o imensă jenă stomacală față de austrieci. Le-am dat resursele și acum ne sfidează, mai rău decât stăpânii de sclavi. Nu cred că s-a stârnit emoția mult așteptată. Prețurile produselor și a utilităților cresc, fiindcă noua Comunitate a Cărbunelui a închis minele și a adus GPL de cinci ori mai scump din America.
Crin Antonescu și istoria unei execuții politice
Fostul președinte al PPE Wilfried Martens a fost întrebat, la conferinţa de presă de după Congresul PPE din anul 2012, cum comentează afirmaţiile liderului PNL Crin Antonescu, potrivit cărora “dacă USL (fosta alianță PSD-PNL) va câştiga alegerile nu va fi niciodată sclavul instituţiilor europene.”
“Statele membre şi guvernele statelor UE nu sunt sclavii UE. Avem un braţ executiv în UE, acesta este Comisia Europeană, care are competenţe de reglementare”, a răspuns Wilfried Prezent la un miting alternativă la Congresul PPE, preşedintele PNL de atunci, Crin Antonescu, a decretat:“în Europa, fără popor eşti nimic sau o biată slugă”. La scurt timp a fost decapitat politic.