Potrivit reprezentanţilor Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), activităţile de instrucţie sunt conduse de Comandamentul Flotei, forţele participante fiind din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.
Un crucişător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare şi vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare şi remorchere maritime îşi vor uni eforturile pentru a desfăşura, începând cu 22 martie, secvenţele planificate pe mare ale „Sea Shield 21”, iar lupta împotriva ameninţărilor aeriene va fi asigurată de aeronave F-16 „Fighting Falcon”, MiG 21 „Lancer” şi elicoptere IAR-330 ale forţelor aeriene şi navale române, împreună cu avioane de vânătoare „Eurofighter Typhoon” din Spania şi aeronave de cercetare aeriană din SUA şi Turcia.
Exercițiile NATO „Sea Shield 21” conduse de România au stârnit o mobilizare fără precedent a flotei rusești din Marea Neagră, iar analiștii militari vorbesc din ce în ce mai des în ultima vreme despre riscul iminent al unui război provocat de un eventual accident.
Situația dintre SUA și Rusia fiind extrem de încordată după ce Joe Biden l-a ”înnobilat” pe Vladimir Putin cu apelativul ”criminal”, exercițiile „Sea Shield 21” conduse de țara noastră i-au iritat serios pe comandanții ruși, care au efectuat recent exerciții militare de respingere a unei eventuale debarcări în Crimeea recent anexată, arătându-se deciși să țină sub atentă observație navele românești, și cele ale aliaților NATO, care participă la exerciții.
6 submarine rusești contra 18 nave de război NATO
Rusia și-a desfășurat toate cele șase submarine din Flota Mării Negre ca urmare a exercițiile NATO , informează agenția de știri RIA Novosti. „Toate submarinele Flotei Mării Negre își îndeplinesc sarcinile în afara bazelor lor”, a declarat viceamiralul Igor Osipov, comandantul șef al flotei. „Niciunul dintre submarine nu se mai află la baza lor”, a notat RIA Novosti citându-l pe Osipov.
Comandantul flotei submarine a Flotei Mării Negre, căpitanul de rangul I Anatoly Varochkin, a numit desfășurarea „fără precedent”. „Acest lucru nu se întâmplă nici cu celelalte flote ale Rusiei, nici cu cele ale statelor străine”, a spus Varochkin.
Desfășurarea are loc în timp ce 18 nave de război NATO cu 10 avioane și 2.400 de soldați urmează să înceapă exerciții multinaționale conduse de România,