Însă de vineri, când autoritățile ruse au anunțat că soțul său a murit în închisoare, a devenit, din momentul în care a pășit pe scena Conferinței de Securitate de la Munchen, unul dintre principalii lideri ai Opoziției din Rusia, aflată sub asediul regimului lui Vladimir Putin.
BBC prezintă povestea celei supranumite în trecut Prima Doamnă a opoziției ruse, care acum a ajuns la masa liderilor lumii.
Iulia Ambrosimova s-a născut la Moscova, în 1976, fiind fiica unui respectat om de știință, Boris Ambrosimov. Și-a ales cariera de economist și a profesat în domeniul bancar până când a renunțat pentru a se dedica rolului de mamă, într-un moment în care popularitatea soțului său era în creștere.
Au doi copii și nu s-au ferit să-și facă publică povestea de dragoste și viața de familie, ce a reprezentat o sursă de inspirație și simpatie pentru susținătorii lui Navalnîi.
Au povestit cum s-au cunoscut într-o vacanță în Turcia în 1998 și s-au căsătorit doi ani mai târziu, când nu era niciun indiciu al rolului pe care el avea să-l joace în Rusia și la nivel internațional.
„Nu m-am căsătorit cu un avocat aflat în plină ascensiune și nici cu un lider al Opoziției. M-am măritat cu un tânăr pe nume Alexei”, spunea Navalnaia în 2020, într-un interviu pentru săptămânalul rus Sobesednik.
În ciuda rolului său secundar din trecut, Navalnaia și-a susținut întotdeauna cu putere soțul și au mers umăr la umăr pe drumul politicii.
În anii 2000 s-au înscris împreună în partidul liberal Iabloko, însă ea a ales să rămână mai retrasă, cu puține apariții publice și discursuri.
Totul s-a schimbat în 2020. Navalnaia a jucat atunci un rol esențial, când a trebuit ca Alexei să fie scos de urgență din Rusia pentru a primi tratament după ce a fost otrăvit cu Novichok.
I-a scris lui Putin și a făcut apeluri publice până când a reușit, cu ajutorul unei fundații germane, să îl ducă la Berlin.
„În fiecare secundă pe care am petrecut-o acolo, în Omsk, singurul meu gând era că trebuie să-l scot din țară”, a povestit ea, într-o discuție cu documentaristul Iuri Dud.
I-a fost alături și câteva luni mai târziu, când Navalnîi a decis să se întoarcă la Moscova și l-a văzut cum a fost arestat imediat ce a călcat pe pământ rusesc, în ceea ce aveau să fie ultimele sale momente de libertate.
Alexei Navalnîi a spus public în mai multe rânduri că fără ea nu ar fi putut să continue lupta tot mai crâncenă împotriva Kremlinului.
Și mulți lideri occidentali i-au recunoscut de asemenea meritele. Michael McFaul, fost ambasador al SUA în Rusia, și-a exprimat la acea vreme admirația față de ea, numind-o „o femeie neînfricată, cu principii”, care are tot ce îi trebuie pentru a-și asuma rolul mult mai public pe care situația o împinge să-l îmbrățișeze.
„Navalnîi nu ar fi putut găsi o parteneră de viață mai bună decât Iulia Navalnaia. Îi împărtășește convingerile, curajul, neînfricarea. Totodată, ea și-a protejat și crescut copiii într-un mod care a generat o profundă admirație în rândul susținătorilor ruși ai democrației. Fără îndoială, ea i-a salvat viața”, spunea McFaul.
Navalnaia declarase de curând că nu își dorește să pășească pe drumul Svetlanei Tikanovskaia, lidera Opoziției din Belarus. Amintim că aceasta a candidat la alegerile prezidențiale din 2020, după ce soțul său a fost închis înaintea scrutinului și opinia generală este că ea a și câștigat, însă alegerile au fost fraudate puternic de Alexander Lukașenko.
Însă aparițiile publice de după ce a devenit văduvă și discursurile pline de forță și emoție pe care le-a susținut tind să indice că e posibil ca Navalnaia să se fi răzgândit.
„Avem nevoie de o Rusie liberă, care trăiește în pace și bucurie. Rusia minunată a viitorului, la care soțul meu a visat. Asta e țara pe care vreau să o construiesc împreună cu voi. Țara pe care și-a imaginat-o Alexei Navalnîi. Nu există niciun alt mod în care sacrificiul inimaginabil pe care el l-a făcut să nu fi fost în zadar”, le-a transmis Navalnaia luni rușilor.
Și astfel de mesaje venite de la ea e foarte posibil să aibă un impact neașteptat de puternic, într-o Rusie care este de doi ani în război și se pregătește de alegeri prezidențiale.