Oana Lasconi, care se autodeclară socialistă și susținătoare a comunității LGBTQ, a acuzat-o pe mama sa de impostură, deoarece s-ar lăuda în mass-media cu relația dintre cele două, deși a neglijat-o și a abandonat-o.
Un copil crescut de bunici
Oana Lasconi este fiica Elenei Lasconi din prima căsătorie. Primarița din Câmpulung a declarat în urmă cu mai mulți ani, pentru site-ul life.ro, că s-a căsătorit la 18 ani, a născut-o pe Oana la 20 și a divorțat doi ani mai târziu. S-a recăsătorit apoi la 40 de ani.
”Eu eram o copilă de 18 ani, care a plecat la cununie spovedită și împărtășită, foarte curată spiritual. După doi ani s-a născut Oana, după alți doi ne-am despărțit fiindcă tot timpul ăsta am simțit că relația nu era ce ne trebuia. Cu mintea de acum, aș fi divorțat a doua zi sau nu m-aș fi căsătorit deloc. Pentru că de foarte multe ori, când veneau prieteni la noi în casă, chiar dacă era evident că eu știam mai multe, că aveam păreri mai pertinente, simțeam că el e… inginer și eu… nu. Știi? Eu nu am pus niciodată etichete oamenilor pentru câtă școală au”, a declarat Elena Lasconi pentru life.ro.
După divorț, Elena Lasconi și-a făcut o carieră în televiziune, la ProTV, iar fiica ei a fost crescută mai mult de bunici. „Au trecut anii, multă vreme mi-am ținut copilul la Hațeg, la ai mei, nu știu ce m-aș fi făcut fără mama și tata!, mergeam la ei în weekend-uri, uneori plecam corespondent în diverse locuri din țară, am fost și corespondent de război în Afganistan, iar toate astea au însemnat tot atâtea răni pentru relația mea cu Oana. Mi-aduc aminte și acum un moment din gară, când ne-am revăzut, iar ea a început să alerge după mine, s-a împiedicat, a căzut și și-a julit picioarele. Te sfâșie să vezi așa ceva”, povestea Elena Lasconi, în 2019, pentru Life.ro.
Carieră în gaming
Oana Lasconi a început trei facultăți, dar nu a terminat niciuna: Facultatea de Științe Politice, Facultatea de Drept și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu specializare în literatura rusă. A cochetat cu televiziunea unde a făcut mai multe internshipuri, dar în final a intrat în industria de gaming.
Așa a obținut primul job la Paris, în 2016, ocazie cu care mama sa a transmis un mesaj pe Facebook: ”Numai mama să nu fii! Am ajuns să o trăiesc și pe asta. Oana Lasconi, sufletul meu a plecat la Paris pe termen nedeterminat. Și-a găsit un job într-un domeniu pe care cu greu îl înțeleg: gaming. Știu ca va fi bine dar tot nu reușesc să mă obișnuiesc cu vremurile pe care le trăim. Copiii noștri sunt cetățeni români doar pe hârtie, iar casa lor poate fi everywhere. Să fii fericită, draga mea! Te iubește mamush!”
În 2018, Libertatea scria că Oana Lasconi prezintă o emisiune online la Paris, pentru fanii jocului World of Tanks, unul dintre cele mai populare jocuri de strategie din lume. „În ceea ce privește job-ul pe care îl am eu versus jobul pe care îl are mama, trebuie să fiu sinceră: cred că al meu e mai distractiv. Mama trebuie să prezinte sau să vorbească despre multe nenorociri. Pentru mine, totul e mult mai pozitiv și niciodată nu trebuie să intervievez persoane care au trăit traume groaznice. În schimb, vorbesc cu developeri care lucrează la niște hărți superbe în grafică ultimul răcnet, de exemplu. E cu totul și cu totul altceva din punctul ăsta de vedere”, a declarat Oana într-un interviu acordat Libertatea.
Convingeri politice de stânga
Oana Lasconi se autodescrie pe profilul de Instagram drept anti-capitalistă și socialistă, o susținătoare a comunității LGBTQ. Ea își afirmă convingerile politice și pe LinkedIn: ”Mândră anticapitalistă pro-sindicat, cu simțul umorului și o înclinație pentru designul de jocuri. Project Manager înnăscut, cu experiență în televiziune și experiență profesională în Social Media, Community Management, localizare, QA și producție video. Când nu vorbesc despre jocuri, îmi scriu manifestul politic și plănuiesc modalități de a scăpa Pământul de lăcomie și exploatare (nu este doar posibil, ci și absolut necesar, având în vedere dezastrele ușor de evitat cu care ne confruntăm).
O afacere puternică și durabilă nu planifică doar pentru profitul imediat, indiferent de ceea ce dictează tendințele. A avea un impact pozitiv asupra planetei noastre și a oamenilor săi, fie că sunt clienți sau angajați, este locul de unde ar trebui să înceapă adevăratul branding. Acesta este mediul pe care îl merităm cu toții…și într-o zi, voi face din asta o realitate pentru noi toți”.