Inaugurat cu mare pompă la începutul lunii decembrie a anului trecut, Pasajul ”Europa Unită”, edificat la Pasajul Metalurgiei de către administrația sectorului 4 din Capitală, se dezintegrează practic cu fiecare ploaie care îl spală, pierzând material de umplutură și ruginind sub acțiunea factorilor de mediu și a apei pluviale.
Unul dintre picioarele podului s-a transformat practic într-o cascadă urbană, spre stupefacția trecătorilor și deliciul turiștilor, cei din urmă fotografiindu-se cu monumentul edilitar din sectorul 4 și postând imaginile pe rețelele de socializare chiar în zilele în care, în București, se defășoară lucările Congresului Partidului Popular European.
Imaginile cu șiroaiele de apă, nisip și noroi, care se preling pe armurile de metal ale piciorului Pasajului ”Europa Unită”, ajungând apoi pe carosabil, pot fi văzute și pe pagina de Facebook a săptămânalui Barikada. Din păcate, dârele de rugină indică faptul că fenomenul nu este doar un accident produs de un izolat volum considerabil de precipitații, ci că scurgerile sunt deja un fapt obișnuit în perimetrul ”realizării” administrative din sectorul 4.
Pasajul Europa Unită a fost inaugurat la data de 5 decembrie 2023, iar în primele ore de la deschidere a fost deschis exclusiv pentru pietoni. Bucureștenii au ieșit la plimbare în acea seară, la 3 grade Celsius, au ascultat muzică și au filmat luminile de la Vortex.
EDIFICARE ÎN TIMP RECORD PENTRU BENEFICII ELECTORALE
Lucrările de la Pasajul Metalurgiei au început în februarie 2022. Pasajul se află la intersecția dintre bulevardele Alexandru Obregia și Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele, are o lungime totală de 653 de metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu.
GUVERNUL A PLĂTIT 35 DE MILIOANE PENTRU CASCADA METALURGIEI
Valoarea estimată a Pasajului ”Europa Unită” a fost de 73 de milioane de lei. Jumătate din sumă a fost acoperită din fonduri guvernamentale, alocate prin programul ”Anghel Saligny”. Inaugurarea pasajului a fost însoțită de un ceremonial public, urmat de o conferință de presă, la care au participat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, și ministrul Fondurilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
PASAJUL A TRECUT TESTUL DE SARCINĂ, NU ȘI TESTUL DE PLOAIE
În luna noiembrie a anului trecut, Pasajul ”Europa Unită” a trecut printr-o serie de teste de rezistenţă, cu camioane umplute cu 320 de tone de materiale. Camioanele au trecut peste un prag amplasat de ingineri, sub supervizarea reprezentanților Universității Tehnice de Construcţii. Acel prag a fost menit să simuleze trecerea autovehiculelor în anumite condiţii de trafic și să măsoare rezistența materialelor în condiții de solicitare intensă.