Candidatul de la alegerile prezidențiale a spus că instabilitatea politică în multe țări importante, printre care Germania și Franța, precum și situația economică dificilă din mai multe țări pot provoca mișcări similare celor din România și în Occident.
„Macron insistă cu războiul”
Referindu-se la întâlnirea de la Bruxelles privind Ucraina organizată de către secretarul general al NATO, la care președintele Iohannis nu a fost invitat, Georgescu susține că este un semn de delimitare al Occidentului față de un președinte care s-ar face vinovat de „derapajul” anulării alegerilor prezidențiale.
„Occidentul vede clar ce se întâmplă în România. De ce au făcut-o? Nu din motive de conștiință, ci pentru că ei înșiși își văd periclitată situația pentru că, atunci când se întâmplă acest derapaj, pozițiile lor sunt periclitate. Atunci îl aruncă peste bord, ca între hiene”, a declarat Călin Georgescu.
În ce privește războiul din Ucraina, Georgescu a afirmat că promotorul susținerii Kievului este președintele Macron, din răzbunare față de Rusia pentru că aceasta ar fi ajutat țările africane să reducă dependența față de Paris, cu consecința că Franța nu mai are acces la resurele naturale ale acestor țări.
„Rusia a ajutat țările africane să evite un colaps economic, iar Macron de asta insistă cu acest război (…) Pacea nu este agreată, iar vârful de lance pentru război îl reprezintă președintele Macron, dintr-o țară cu instabilitate masivă, cu insistențe de a acoperi corupția imensă”, a afirmat Călin Georgescu.
„Am auzit acțiunile partidelor care spun „suntem pro-europeni”. Eu vreau să fiu un mare român în Europa, noi trebuie să fim pro-români, nu pro-europeni pentru că oricum suntem o națiune europeană”, a adăugat Georgescu. De asemenea, el a spus că AUR este „singurul partid care a realizat ce se întâmplă în țară”.
Klaus Iohannis, „un al doilea Carol al II-lea”
În ce privește declarațiile lui Klaus Iohannis privind continuarea mandatului de președinte, Georgescu a afirmat că este „o atitudine de impostură”. „Este o acțiune de parvenit, de la aruncarea paltonului la celebrele sejururi în țările calde, poporul român nu a existat, iar acum frica s-a instalat în acest individ. La cum a pus problema, este o poziție clar a unui om laș”, a afirmat Călin Georgescu.
El l-a numit pe Klaus Iohannis „un al doilea Carol al II-lea”, invocând lovitura de stat din 10 februarie 1938 prin care a fost instaurată dictatura regală. „Probabil asta se încearcă și acum”, a comentat Călin Georgescu.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că rămânerea sa în funcție și după expirarea mandatului, în 21 decembrie, nu este o ingerință a sa, ci o prevedere clară din Constituție, pe care Curtea Constituțională a vrut să o sublinieze. „Dacă aș pleca, ar trebui să plec doar prin demisie. Nu aș face-o fără o motivație extrem, extrem de solidă. Și aș face-o doar dacă ar exista un interes public major”, a susținut Iohannis, miercuri seară.
„CCR nu mi-a prelungit mandatul, cum eronat vehiculează unii politicieni, care probabil nu au avut timp să citească acest articol deși are doar un rând. CCR a subliniat că există acest articol și acesta se aplică. CCR a spus, atenție, că este lege și legea se aplică. Eu nu pot să plec. Cum să plec dacă Constituția îmi spune că trebuie să stau? Nu este o alegere”, a susținut Klaus Iohannis.