Un astfel de exemplu este Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport a energiei electrice, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, care a fost obligată în instanță să plătească peste 30 de milioane de lei drept salarii, bonusuri și penalități către foști șefi concediați ilegal, și nu a făcut tot ce putea pentru a câștiga aceste procese, arată un raport al Curții de Conturi obținut în exclusivitate de către Economedia.
În prezent, încă mai există și alte procese pe rol, așa că suma s-ar putea majora. Compania a acordat angajaților adaosuri salariale care au costat-o peste 35 de milioane de lei în numai 3 ani, dar și prime care ajung până la 20.000 de lei, fără a avea o justificare și fără a fi reflectate de performanță sau a fi motivate de vreo ocazie specială, mai arată raportul Curții de Conturi. În plus, și-a plătit membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului cu până la 55.050 lei brut/lună, sume care depășeau nivelul maxim care le putea fi acordat. De asemenea, compania a angajat inclusiv un lucrător comercial (adică un casier) pe un post în care acesta avea nevoie de alt tip de experiență.