Un adolescent de 13 ani a murit într-o zi în care a consumat, spun prietenii și colegii de clasă, patru doze cu băutură energizantă. Pe fondul efortului fizic de la un antrenament, băiatul care făcea parte dintr-o echipă de juniori nu a mai putut fi salvat de medici și a murit chiar pe terenul de fotbal. Pentru el înăsprirea legislației privind comerțul băuturilor energizante către persoane cu vârsta sub 18 ani a venit prea târziu.
Dezbătută câteva luni în Parlament, legea prin care este interzisă comercializarea băuturilor energizante minorilor a fost adoptată și prevede amenzi aspre pentru comercianții ce o încalcă, cu sancțiuni ce ajung până la 30.000 lei și suspendarea activității între 10 și 30 zile. Băuturile de acest tip trebuie să dispară în cel mai scurt timp din magazinele situate în apropierea școlilor și a unităților medicale. În plus, în unitățile deschise în interiorul unităților școlare și în spitale este interzisă vânzarea băuturilor ce au conținut ridicat de cafeină, taurină sau carnitină. Pe lista interdicțiilor apar și alte băuturi cu un conținut foarte ridicat de vitamine și minerale, la care se adaugă și substanțele ce au efecte nocive asupra organismului, mai ales în cazul copiilor și adolescenților. În anumite situații, concentrația de zahăr dintr-o astfel de doză ajunge și la echivalentul a 10 lingurițe, cu mult peste doza zilnică de zahăr recomandată medical.
Risc mare de dependență
Vârsta mică a consumatorilor crește riscul de dependență în rândul acestora, spun studiile medicale. Consumul de energizante poate duce la o suprasolicitare a organismului, pornind de la activitatea sistemului cardio-vascular până la o stare de epuizare psihică asociată cu insomnie. Practic, organismul devine dependent de acest tip de băutură și persoana ce o consumă în exces nu mai poate dormi. Medicii atrag atenția că aceste substanțe acționează la nivelul sistemului nervos central, adică asupra unui creier ce nu și-a încheiat dezvoltarea iar pe termen mediu și lung se pot aduce modificări în funcționarea normală a creierului.
Unul din cinci adolescenți consumatori are sub 10 ani
INSP atrage atenția printr-un studiu cu sute de participanți asupra numărului mare de copii ce consumă în mod regulat băuturi energizante.
Băuturile energizante sunt consumate de copii și adolescenți, fără restricții, de la vârste din ce în ce mai mici. Proiectul de lege adoptat de parlamentari arată că 18% dintre minorii care consumă băuturi cu efect energizant au sub 10 ani. Inițiat în toamna acestui an, proiectul are la bază analize ale Institutului Național de Statistică, ce arată că 30% dintre adulți și 68% dintre adolescenți consumă băuturi cu efect energizant. Un sfert dintre cei 421 subiecți cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani a consumat cel puțin o băutură energizantă iar frecvența consumului ocazional (de cel puțin 5 ori pe an) este de 45% în rândul lor. Mai bine de jumătate dintre ei nu au citit eticheta băuturilor energizante și, foarte important, patru din cinci adolescenți au prezentat ca simptome greață ori vărsături (41%) și palpitații (40%).