În noiembrie 2024, Călin Georgescu „care îl admiră pe Vladimir Putin și nu este un fan al NATO” a venit din zona extremistă pentru a câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale din România cu 23% din voturi, amintește BBC, una dintre cele mai mari și influente organizații media din lume.
La Poeni, satul în care a fost realizat reportajul, Georgescu s-a descurcat și mai bine, obținând 24% din voturi, notează sursa citată, care amintește că CCR a anulat alegerile prezidențiale printr-o decizie fără precedent, citând informații potrivit cărora campania online a lui Georgescu a fost stimulată de Rusia, iar la următorul scrutin, care va avea loc în luna mai, lui Georgescu i s-a interzis să candideze.
BBC notează și că politicianul naționalist George Simion a intrat în cursă și stă bine în sondaje, iar mulți români se tem că valorile europene fundamentale ale țării lor și alianțele sale globale sunt încă în pericol.
„Suntem în mijlocul unei bătălii de idei. Nu avem opțiuni aici”, așa descrie starea de spirit un activist pentru democrație, citat de organizația media.
„Ne-au păcălit. Ne-au promis mai multe”
La Poeni se vorbește însă mai puțin despre valori și despre amestecul rusesc și mai mult despre banii din buzunare sau, mai degrabă, despre lipsa lor, remarcă sursa citată.
„Vreau ca Georgescu să-i îndrepte pe toți. Ne-au păcălit. Ne-au promis mai mulți bani pentru pensii. Ceilalți nu au făcut nimic pentru noi aici!”, le-a mărturisit reporterilor BBC o femeie de vârstă mijlocie”
Nu este singura dezamăgită.
„Tinerii termină facultatea aici și nu pot găsi de lucru, așa că pleacă în străinătate”, se plânge Ionela, o altă femeie din sat, a cărei familie l-a votat pe Georgescu, după ce a promis că va reduce taxele.
O altă persoană spune că oamenii sunt suspicioși față de cineva care a devenit proeminent de nicăieri, dar și cu privire la concentrarea sa pe suveranitate în detrimentul simțului economic.
„Suspiciuni slabe”
JD Vance a șocat Europa cu un discurs la München, susținând că cea mai mare amenințare a UE vine din interior și nu din Rusia, citând România de mai multe ori, amintește BBC
Vance a declarat că alegerile din țară au fost anulate din cauza „suspiciunilor slabe” sub „presiunea enormă” din partea UE. Apoi, Elon Musk a criticat pe X mișcarea instanței ca fiind „nebună”, iar Moscovei i-ar fi plăcut asta, notează sursa citată.
Agenția de informații externe a Rusiei a fost pe deplin de acord cu SUA că disidența e suprimată de „curentul liberal principal” din Europa.
„Trăim un război hibrid, democrația este sub presiune”, spune jurnalistul Ion Ioniță citat de BBC.
Dar România, care se învecinează cu Ucraina și găzduiește o bază mare NATO, trebuie acum să se confrunte și cu ostilitatea SUA, remarcă sursa citată.
„Este o schimbare dramatică. America este aliatul nostru, cel mai mare și cel mai important furnizor de securitate pentru România Avem nevoie ca acest parteneriat să meargă mai departe și să fie mai puternic”, mai spune jurnalistul român citat de BBC, explicând că oamenii sunt îngrijorați.