,,Bloomberg” notează că apelarea la intermediari a devenit o nișă profitabilă pentru fugarul condamnat penal pe care a valorificat-o, organizând plăți prin entități din țări terțe pentru ca firmele rusești să ocolească obstacolele create de sancțiunile occidentale și amenințarea unor penalități suplimentare.
Ilan Șor, împreună cu Promsvyazbank, bancă ce se află sub unele dintre cele mai dure sancțiuni ale Americii, a lansat compania A7 care se prezintă ca un facilitator al plăților transfrontaliere. Conform actelor, oligarhul fugar are 51% dintre acțiuni, iar Promsvyazbank celelalte 49%.
A7-Agent, o subsidiară a acestei companii, care este specializată, inclusiv în servicii financiare, comerț angro și asistarea în schimbul de combustibili, metale și produse chimice, este condusă de Ilan Șor. Firma oferă și produse derivate, precum și consultanță.
O altă entitate, care își are sediul în centrul Moscovei, în clădirea alăturată a A7-Agent, a fost înființată de oligarhul Șor, împreună cu corporația rusă de stat VEB.RF, care este inclusă pe lista mai multor sancțiuni occidentale. Este vorba de Exim International, a cărei acționar majoritar este Ilan Șor, care pretinde că reprezintă „parteneriat public-privat pentru a sprijini operațiunile de export-import”.
SUA au reacționat
În acest context, în data de 15 ianuarie, SUA au sancționat Banca Keremet din Kirghizstan, acuzând-o că facilitează tranzacțiile transfrontaliere pentru Promsvyazbank și menționând că Ilan Șor a fost „implicat în discuțiile” legate de „rolul” instituției bancare în această schemă.
Nu se știe ce volum de tranzacții de plată cu afaceri rusești au fost gestionate de firmele lui Ilan Șor. Iar atât el, cât și reprezentanții Promsvyazbank nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la aceste informații.
„Dacă oricare dintre aceste tranzacții internaționale implică dolarul american și sunt procesate prin bănci americane, aceasta ar constitui o încălcare clară a sancțiunilor primare ale SUA. Oricare implicare a unei persoane din SUA sau a unui sistem de plăți în dolari care implică instituții financiare din SUA ar reprezenta și o încălcare directă”, a spus Alan Kartashkin, partener al biroului londonez al firmei Debevoise & Plimpton LLP și membru al grupului global de sancțiuni al firmei.
Instrumentul Kremlinului în destabilizarea Chișinăului
PSB sau Promsvyazbank, banca rusă aflată sub sancțiuni internaționale pentru sprijinirea armatei ruse în războiul împotriva Ucrainei, ar fi fost utilizată de Ilan Șor și pentru a mitui moldovenii în contextul alegerilor prezidențiale și al plebiscitului pro-UE din toamna 2024 din Republica Moldova.
Potrivit structurilor judiciare moldovene, rețeaua masivă de cumpărare de voturi, care ar fi fost orchestrată de Ilan Șor, a fost elaborată de serviciile speciale rusești.
Ilan Șor, care ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Chișinăului, se ascunde din iarna anului trecut de justiția moldoveană la Moscova.
În luna aprilie 2023, Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară, acuzații pe care le neagă.