Ministrul moldovean al Afacerilor Interne, Adrian Efros, a afirmat că persoanele care ar fi fost trase pe sfoară de reprezentanții grupării criminale conduse de oligarhul fugar Ilan Șor au alertat autoritățile prin intermediul Serviciului 112.
,,Noi am înregistrat foarte multe apeluri la 112 prin care cetățenii Republicii Moldova denunță astfel de cazuri și denunță circusmtanțele în care au fost atrași în această schemă criminală și depun depoziții foarte clare: cine i-a atras, dar și prin ce metode. Au probe video, au screeanshot-uri și noi investigăm foarte atent fiecare caz”, a afirmat Adrian Efros.
În acest context, ministrul moldovean Adrian Efros a venit cu un îndemn către toate persoanele care au fost păcălite prin intermediul schemelor grupului criminal condus de pro-rusul Ilan Șor.
,,Încurajez cetățenii ca să facă aceste denunțuri, să comunice organelor abilitate despre schemele în care au fost atrase, să denunțe nume, prenume sau circumstanțele în care au fost atrași în aceste scheme infracționale, astfel încât dacă vor avea o colaborare bună cu poliția, noi (n.r.-polițiștii) putem să aplicăm măsuri mai lejere”, a adăugat ministrul de la Chișinău.
Victime în diferite regiuni ale țării
Oficialul moldovean a venit cu amănunte după ce, cu o zi mai devreme, jurnaliștii de la Chișinău au relatat că mai multe persoane au primit în data de 7 octombrie mesaje de la o bancă din Rusia, fiind informați că, începând din data de 1 noiembrie, trebuie să întoarcă un credit pe care nu l-au contractat.
,,Limita dumneavoastră de credit a fost epuizată. Termenul primei plăți va începe de la 1.11.2024. Pentru fiecare zi de întârziere se va aplica o penalitate de 0,1%”, se arată în unul dintre mesajele expediate.
O femeie care a dorit să-și păstreze anonimatul s-a arătat extrem de indignată de situația în care s-a pomenit.
,,Am primit un mesaj, precum că avem datorii pe care trebuie să le plătim. Nu este în regulă ce se întâmplă. Ne-au promis una, dar vedem cu totul altceva. Am căzut în capcană. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, a declarat femeia din nordul Republicii Moldova pentru jurnaliștii ,,Deschide.md”.
O altă victimă susține că a cerut explicații de la reprezentanții Blocului Victorie, aceștia, însă au refuzat să le ofere.
„Ieri a venit un mesaj că am un credit de achitat, iar pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalități. Nu știu ce să fac cu aceasta. Am sunat de câteva ori pe reprezentanții blocului, dar nimeni nu răspunde. Nu înțeleg de ce se comportă așa cu noi? Au promis una, dar vedem altceva. Sunt șocat. Eu și consătenii suntem îngrijorați și nu știm ce să facem. Ce va fi mai departe”, a spus un bărbat din sudul țării vecine.
Păcăliți sub pretextul ajutoarelor
Gruparea criminală condusă de oligarhul fugar Ilan Șor ar fi deschis carduri „Mir” eliberate de banca „Promsvyazbank”, aflată sub sancțiuni internaționale, pe numele mai multor cetățeni ai Republicii Moldova sub diferite pretexte, inclusiv „ajutor”.
Structurile de drept de la Chișinău au anunțat că, astfel, gruparea ar mitui alegătorii pentru a vota cu un candidat stabilit din timp la alegerile prezidențiale, dar și împotriva referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE.
Potrivit probelor acumulate până acum, cel puțin 130.000 de alegători au primit bani, iar numai în luna septembrie au fost stabilite transferuri din Federația Rusă de peste 15 milioane de dolari.
În componența Blocului Victorie/ Pobeda sunt patru formațiuni controlate de oligarhul fugar Ilan Șor, mai exact Șansă, Renaștere, Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Victorie.
Ilan Șor, liderul blocului Victorie/ Pobeda și al grupării criminale, care ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde de justiția de la Chișinău la Moscova.
În luna aprilie 2023, Şor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă bancară. El a fugit din Republica Moldova în 2019, când Partidul Democrat din Moldova (PDM), formațiunea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc, a plecat de la guvernare.