Este vorba despre discuţiile dintre baronul PSD şi doi martori, Iulian Birzu si Emil Savin, zis Farmazon, cel care l-a şi denunţat pe Buzatu la DNA.
În plus, a fost eliminată interceptarea lui Buzatu în arestul poliției, în timp ce i se destăinuia fostei secretare că nu-și regretă fapta, ba chiar crede că i s-a întins o capcană: „Nu am să-mi schimb eu natura mea acuma din cauza că-s mulți nebuni pe lumea asta”. Înregistrările mai arătau că Dumitru Buzatu influențează martorii și caută răzbunare după ce a fost arestat, transmite B1TV.
Totodată, instanţa cere procurorilor DNA să precizeze dacă menţin dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Decizia tribunalului poate fi contestată în termen de 3 zile.
Un nou termen a fost fixat pentru 10 mai.
”Admite excepţia nulităţii mijloacelor de probă constând în înregistrările efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice de către colaboratorul cu identitate reală Bîrzu Iulian şi de către colaboratorul cu identitate reală Savin Emil, şi pe cale de consecinţă dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă excluse”, se arată în decizia instanţei de luni, citată de Agerpres.
„Este un început bun. Găsesc soluţia primei instanţe absolut firească. Avocaţii noştri au expus si probat în faţa judecătorului de cameră preliminară grave și nepermise probleme de legalitate a administrării probelor în faza de urmărire penală.
Toate mijloacele de proba reprezentate de înregistrări efectuate prin folosirea de dispozitive tehnice de către colaboratorii cu identitate reală trebuiau a fi excluse din ansamblul material probator. Aceasta deoarece fuseseră obținute în mod nelegal, cu eludarea nepermisă a normelor incidente în materie, fără sesizarea prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți, în vederea autorizării tehnice și fără obținerea mandatelor de supraveghere tehnică de la instanța competență.
Există însă și alte grave probleme cu privire la legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, pe care le vom supune cu certitudine analizei instanței de control judiciar, atunci când va fi cazul. Rezultatul procedurii în camera preliminară are o influență directă determinantă asupra desfășurării judecății în fond, putând fi decisiv pentru stabilirea nevinovăției sau a vinovăției persoanei acuzate. Cu certitudine că mai este mult până la restabilirea realității judiciare în acest dosar, dar există premise încurajatoare pentru aflarea adevărului și pentru înfăptuirea Justiției”, a declarat avocatul lui Buzatu, Cristian Winzer, citat de Aktual24.
Pe 17 aprilie, Curtea de Apel Iaşi a decis definitiv plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
Buzatu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant.