Astfel, PSD spune că lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Directiva europeană, votată anul trecut, trebuie transpusă în legislație până la 15 noiembrie acest an. Practic, PSD se cațără electoral pe legislația europeană, care nu este obligatorie, dar este necesar să fie aplicată, ținând cont că salariile minime din România sunt pe penultimul loc din UE. Potrivit legislației europene, statele membre UE pot folosi valori de referință orientative utilizate în mod obișnuit la nivel internațional, cum ar fi 60% din salariul mediu brut și 50% din salariul mediu brut și/sau valori de referință orientative utilizate la nivel național.
„PSD consideră că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creşterea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare pentru toţi salariaţii din România. Creşterea salariului minim la 3.700 de lei, anunţată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană. PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte şi în veniturile salariale ale cetăţenilor”, se arată într-un comunicat al PSD.
Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariaţii din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajaţi încadraţi cu acest nivel minim de salarizare, mai arată PSD.
Scopul Directivei privind Salariul Minim al UE este să protejeze lucrătorii de salariile mici, adică să încerce să reducă sărăcia oamenilor care muncesc, capitol la care România este în topul țărilor din UE.
Printre cele mai mici salarii minime din UE
România se află pe penultimul loc în UE, în privința salariului minim, înainte de Bulgaria. Românii primeau de la 1 ian. minim 3.300 lei / lună brut. Cel mai mare salariu minim este înregistrat în Luxemburg – 2.571 euro/lună, urmat de Irlanda și Olanda. În Franța, este 1.767 euro. În segmentul 1.000-1.500 euro/lună sunt Spania (1.323 euro) și Slovenia (1.254 euro). Mai puțin de o mie de euro primesc ciprioții, polonezii, portughezii, maltezii, lituanienii, grecii, croații, estonii, cehii, slovacii, letonii, ungurii, românii și bulgarii.
2 milioane de angajați primesc salariul minim
Aprox. 2 mil. de români se încadrau la salariul minim, în timp ce sărăcia în muncă ajungea în România la 15% în 2021, aproape dublu față de media europeană. Și Organizaţia Internaţională a Muncii a ajuns, în aceste zile, la un acord istoric privind definirea salariilor de subzistenţă. Conform noii definiţii, un salariu de subzistenţă reprezintă „nivelul salarial necesar pentru a permite o viaţă decentă lucrătorilor şi familiilor lor, având în vedere circumstanţele ţării şi calculat pentru munca efectuată în orele normale”.