Sondajele arată că europenii s-au săturat de constrângerile legate de obiectivele de mediu și că pur și simplu nu mai suportă ca viața să le fie planificată de guvernele cățărate pe trotinete. În lipsa unui sprijin democratic pentru Green Deal, campania Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene este condamnată să eșueze, câtă vreme, din capitalele europene, dar și din curțile marilor partide politice, apelurile de genul ”opriți-vă, ne-am săturat!” sunt în creștere.
Green Deal-ul, o ideologie care, sub masca salvării sistemului, ascunde de fapt încercarea de schimbare fundamentală a acestuia
Inițial, în urmă cu patru ani, Comisia Europeană propusese ca lupta împotriva schimbărilor climatice și a degradării mediului, statuată sub titulatura generoasă de Pact ecologic european (The European Green Deal), să fie doar ”una dintre prioritățile mandatului” său, stabilind o serie de acțiuni menite să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. În scurt timp, însă, ascensiunea incontestabilă a partidelor politice ”verzi” în majoritatea statelor puternice Europene, a dovedit faptul că Bătrânul Continent a cedat acțiunii ideologice a Noii Stângi, la nici jumătate de secol după crearea fronturilor politice ecologiste, ca arme ascunse ale socialismului dinanțat de URSS împotriva capitalismului.
Prin Pactul Ecologic (total impropriu denumit în acest fel), Europa s-a predat practic unei generației noi de activiști neo-marxiști, care solicitau urgent și vocal, cu steaua roșie în suflet și nu pe haine, o acțiune radicală pentru stoparea schimbărilor climatice, ascunzând sub vehemența ultimativă a îndemnurilor lor la acțiune faptul că Green Deal-ul nu reprezintă de fapt un plan de salvare a sistemului, ci unul de schimbare fundamentală a acestuia.
Deloc întâmplător, însăși denumirea pactului european aproape că se confundă cu conceptul de Green New Deal, forța motrice a creșterii stângii americane care, în urmă câțiva ani, își trimitea în Congres campionul exprimărilor publice, Alexandra Ocasio-Cortez (AOC), un lider important al socialiștilor din Statele Unite. Dincolo de revendicările referitoare la mediu, cum ar fi asigurarea de apă curată, aer curat, alimente sănătoase pentru americani și stimularea industriilor curate de producție internă, Green New Deal-ul democrat impunea o serie de obiective ce țin de programatica fundamentală a socialiștilor: garantarea locurilor de muncă membrilor de sindicate care susțin familii, stoparea inegalităților sociale, egalitate în drepturi, repararea nedreptăților istorice față de etniile sau minoritățile discriminate etc.
Este evident, în aceste condiții, că după ani de zile de criză, austeritate și măsuri economice menite să țină pe șine capitalismul, noua generație mondială de politicieni s-a radicalizat și, ieșind în față cu coperta verde, vie, a salvării mediului, încearcă de fapt să impună soluții economice, politice și sociale atrăgătoare utopic, împrumutate din manualele ideologice ale lui Marx.
Eco-socialismul și efectele revopsirii, din roșu în verde, a scutului împotriva capitalismului
Astfel, din 2020, sub stindardul verde și ”curat” al Green Deal-ului, Europa capitalistă a prezentului a început să se îndrepte cu pași repezi spre un eco-socialism radical reformator, care a poluat chiar și perspectivele altădată lucide ale dreptei politice comunitare.
Numeroasele dezastre naturale, pandemia de Covid-19 și sfârșitul gazelor rusești ieftine au condus inițial agenda europeană privind schimbările climatice. Dar creșterea prețurilor la energie, creșterea ratelor dobânzilor și revenirea inflației, pe fondul unei încetiniri economice brusce, au dat o grea lovitură vectorului programatic al progresiștilor europeni.
Producătorii, capitaliști prin definiție, au încercat o vreme să țină pasul cu rigorile impuse, conștienți de importanța poziționării lor pe piețele economiei cu emisii scăzute de carbon, sfârșind prin a cere din ce în ce mai des și mai vocal pauze de la impunerile care au ajuns să îi sufoce. Astăzi, de la industria siderurgică la fabricile de ciment, sau de la fermieri la fabricanții de automobile, întrega plajă a agenților economici este îngrijorată și copleșită de sarcinile birocratice legate de Green Deal. Capitalistul european se teme în mod legitim să nu ajungă să fie înlocuit de concurentul său american sau chinez, ambii subvenționați masiv.
Anunțul, din vara lui 2022, prin care Washington-ul, în baza Legii de reducere a inflației, oferea 369 de miliarde de dolari (aproape 340 de miliarde de euro) în ajutor, pe o perioadă de zece ani, pentru tehnologiile verzi, a acționat ca un șoc electric. Lipsită de competitivitate, „Europa eșuează” , au avertizat și angajatorii europeni într-un comunicat de presă din 7 noiembrie 2023, menționând că nu se mai fac investiții pentru viitor pe teritoriul Uniunii. UE se poate mândri cu siguranță că este campioana standardelor ecologice dar, de exemplu, a pierdut rapid și sigur bătălia pentru bateriile electrice sau turbinele eoliene, pe o piață invadată, sufocată, acaparată de China.
Lumea agricolă, la rândul ei, își organizează rezistența. Slăbită de criza energetică și de deschiderea pieței interne către produsele ucrainene, fermierii din toată Europa acuză faptul că sunt sufocați de Green Deal-ul Ursulei von der Leyen. Între blocaje de autostrăzi și demonstrații cu tractoare scoase din brazdă, mișcările de protest afectează România, Franța, Germania, Polonia și Țările de Jos și îi fac pe ”Cei 27” să se teamă de apariția unei mișcări europene a vestelor galbene.
Cine o mai salvează pe Ursula de efectul de bumerang al propriului ”Pact Ecologic”?
Nu știm. În capitalele europene, Green Deal este tot mai puțin popular. Polonia și Ungaria, cu economii foarte intense în carbon, nu mai sunt singurele care își exprimă reticența. Pe 11 mai 2023, Emmanuel Macron a lansat contraofensiva în tabăra vestică, cerând o „pauză de reglementare”. A fost urmat de șefii de stat și de guvern europeni de dreapta din Cipru, Letonia, Suedia, Grecia, Austria, Finlanda, Croația și Irlanda, care au solicitat „luarea în considerare a noilor realități economice și sociale după atacul Rusiei” împotriva Ucrainei.
Green Deal face deja obiectul unor atacuri violente chiar înainte de a fi capabil să-și producă efectele. „Dacă am fi discutat astăzi despre Green Deal, nu ar exista Green Deal ”, mărturisește un diplomat european. În 2019, când von der Leyen a fost numită președinte al Comisiei, nici șefii de stat și de guvern, nici Parlamentul European nu i-au cerut Green Deal. „Nu a avut un mandat politic, a făcut-o din proprie inițiativă ”, își amintește Philippe Lamberts. Un defect de design pe care tranziția verde ar putea să îl plătească scump în 2024.
