Filiala din Bucureşti a Parchetului European (EPPO) investighează o fraudă cu fonduri europene care ar fi fost comisă în legătură cu un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziţionarea de echipamente IT şi software, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 al UE.
La aceeaşi dată, au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în cinci judeţe din România, pentru a aduna mai multe dovezi despre cei trei suspecţi şi despre societăţile respective, mai precizează Parchetului European.
Suspecţii ar fi obţinut în mod fraudulos un contract pentru un proiect de 1 milion de euro privind achiziţionarea de echipamente IT şi software, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 al UE, care a fost finanţat parţial din fondurile structurale şi de investiţii europene.
Beneficiarul proiectului este acuzat că ar fi folosit documente false, emise de firme controlate de reprezentanţii săi, pentru a obţine finanţarea şi implementarea proiectului pe baza unor costuri umflate ale echipamentelor, dobândind astfel sume de bani ce asigurau atât cofinanţarea proiectului, cât şi profituri personale.
Cei doi inculpaţi principali au fost reţinuţi vineri, 10 martie, pentru 24 de ore, iar judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a dispus plasarea lor sub control judiciar pentru 30 de zile.
Procurorii EPPO au contestat această decizie la Curtea de Apel Bucureşti, cu o cerere de arestare preventivă a inculpaţilor.