În ultimii ani, Mihai Șora a avut o imagine dihotomică: pe de o parte a fost considerat un luptător pentru libertate, un luptător anticomunist, un intelectual antisistem, pe de altă parte a fost etichetat drept un om al sistemului.
Printre cei care l-au criticat puternic pe Mihai Șora s-a numărat și CTP. Gazetarul l-a acuzat de ipocrizie pe celebrul filozof, în anul 2019. Șora apăruse într-o reclamă la magazinul eMag, în care era prezentat drept un luptător pentru libertate, un anticomunist convins.
„Am văzut reclama asta cu dl. Șora. Am mai avut o polemică cordială cu dl. Șora. Am văzut diverse luări de poziție în legătură cu această reclamă, cu cei 30 de ani, cum i s-a răpit libertatea la 30 dlui Șora și nouă, tuturor. Am văzut. Unii au spus domnule, nu îi e rușine, atunci era la Ana Pauker în minister, venise din Franța ca membru al Partidului Comunist, în timp ce alții intrau la Canal, dânsul n-avea nicio problemă, era în Ministerul de Externe și poate să vorbească?!
De ce, a fost disident în vreun fel? Și n-a fost! Nici vorbă de așa ceva! I-au reproșat lucrul ăsta, alții au spus domnule, nu e așa, stați să vedeți, de fapt era din Rezistența franceză și acolo la Ana Pauker era un fel de ajutor de portar. Diverse poziționări.
Eu am o singură întrebare: cum poți să vorbești într-un clip publicitar pentru o platformă, un site de vânzări-cumpărări, despre libertate? Întrebarea asta a pus-o cineva? Păi, cum să faci așa ceva? Cum să vorbești despre teroarea comunistă, despre Canal, despre liberate și opresiune, despre lucruri fundamentale care ni s-au întâmplat, într-un clip al unei platforme comerciale? Pentru că finalmente, acest clip promovează o marcă comercială.
Cum poți să faci așa ceva?! Oamenii de business au dreptul să creadă ce vor, dar eu n-aș fi făcut asta în viața vieții. Mi s-au propus tot felul de reclame, să știți, care mai de care mai… Oamenii de afaceri pot să-și dorească să-și atribuie orice simbol pe lumea asta. E dreptul lor să-și promoveze cum cred de cuviință, problema e ce faci tu, intelectualul anticomunist sau cum e dl Șora sau ce-o fi dânsul sau în general, ca om, așa, cum poți? Eu, de pildă, n-aș face niciodată lucrul ăsta într-o reclamă comercială: să vorbesc despre libertate. Și pentru care să fiu plătit. Cu bani grei. Pentru că așa ceva se plătește cu bani grei. Deci, vorbesc despre libertate, despre cum mi-am pierdut liberatatea, cum am suferit și la sfârșit îmi iau bănuțul”, a comentat CTP la Digi24, postul care l-a concediat anul trecut.
La scurt timp după ce a fost lansat spotul publicitar au apărut o mulțime de comentarii negative în spațiul public. Astfel, cei de la eMag s-au văzut nevoiți să retragă reclama.
Iată controversata reclamă:
Cine a fost Mihai Șora
Mihai Șora a fost ministru al Învățământului în primul guvern-postceaușist, condus de Petre Roman, în perioada decembrie 1989 – iunie 1990. El a declarat că și-a dat demisia din executiv în semn de protest față de mineriadele din iunie 1990. Andrei Pleșu, ministrul Culturii la acea vreme, a precizat ulterior că premierul l-a demis, de fapt, pe Șora.
Mihai Șora a lucrat în Guvern și în perioada comunistă, la Externe, în timpul Anei Pauker. Astfel, s-a creat o imagine controversată în spațiul public românesc, după ’90, cu privire la filozoful Șora.
În 2016, Mihai Șora a primit Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler. În octombrie 2012, celebrul intelectual a devenit membru de onoare al Academiei Române.
Mihai Șora a fost fiu de preot. La Universitatea din București, în perioada 1934-1938 i-a avut procesori pe Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade și pe Nae Ionescu.
Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938. A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.
Mihai Șora a murit sâmbătă, 25 februarie 2023.