Femeia a fost acuzată că a încasat timp de 22 de luni un salariu de 550 de euro, ca manager al unui proiect finanțat cu fonduri europene, deși nu a venit la serviciu. Fapta a ajuns la urechile procurorilor anticorupție după ce primarul și nora sa au fost pârâți autorităților de portarul primăriei din Drînceni.
Tribunalul Vaslui s-a pronunțat marți 24 mai 2022 pe fondul cauzei și a decis ca fostul edil din Drînceni, Gelu Pecheanu, să meargă la închisoare pentru o perioadă de 4 ani închisoare. Nora sa, Adnana Pecheanu a fost și ea condamnată la 3 ani și 5 luni de închisoare cu executare.
În plus, instanța a hotărât ca primarul și nora sa să plătească 36.000 lei la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data de 09.05.2019 până la momentul în care întreg debitul va fi achitat. Tribunalul Vaslui a dispus de asemenea confiscarea specială de la cei doi inculpați a sumei de 12.038,58 euro și menținerea sechestrului asupra bunurilor.
Gelu și Adnana Pecheanu au fost deferiți justiției de procurorii anticorupție după un denunț făcut de un angajat al primăriei Drînceni, (portarul potrivit unor surse). În actul de sesizare reclamantul îşi exprima nemulţumirea legată de anumite proiecte realizate de către primăria comunei Drânceni solicitând verificarea acestor proiecte” în vederea identificării unor posibile fapte penale. Printre alte aspecte, petentul a arătat că, din câte cunoaşte, nora primarului ar fi fost angajată într-un proiect realizat cu fonduri europene ce vizează efectuarea de canalizări de apă şi ar fi primit 550 de euro pe lună, deşi era studentă la Iaşi şi nu avea legătură cu ceea ce se construia în proiect”, potrivit actului de acuzare.
Pentru acest proiect transfrontalier, în colaborare cu Republica Moldova și Ucraina, s-a creat în comuna Drînceni un birou special în incinta dispensarului comunal, unde au fost amplasate două birouri. În cadrul acestui proiect au fost angajate trei persoane printre care şi nora primarului. Reclamantul a explicat că el nu a văzut nicio persoană care să intre sau să părăsească clădirea dispensarului comunal de când s-a deschis şi până la data audierii. Singura persoană pe care a observat-o intrând în biroul destinat angajaților din proiect fiind doar omul de serviciu.
Audiată de echipa de inspectori DLAF, nora primarului a recunoscut totul, explicând că în anul 2013, în perioada în care avea o relație cu fiul primarului, acesta din urmă i-a propus să fie angajată în cadrul acestui proiect, ea acceptând propunerea, deși nu avea pregătirea necesară. ”Cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul proiectului, declar că nu am deţinut pregătire în acest sens, iar cea mai mare parte a activităţii aferente partenerului Primăria Drânceni a fost organizată şi efectuată de primar”, a declarat femeia.
Deși conform contractului individual de muncă, femeia trebuia să meargă la serviciu 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, timp de 20 de luni, aceasta a mărturisit că nu s-a implicat în proiect, toată treaba care i s-ar fi cuvenit fiind rezolvată de către primar sau de către contabilul primăriei.
În același proiect a fost angajată și fiica contabilului din primărie, chiar dacă la momentul derulării lui fata era doar o elevă de liceu.
Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă, atât fostul primar din Drînceni cât și nora sa având posibilitate să atace sentința la instanța superioară.